FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală pentru armamente, a semnat vineri două ordine de achiziţie în cadrul Programului SAFE, în valoare totală de peste un miliard de euro, pentru 12 elicoptere multi-misiune Airbus H225M şi 12 radare de supraveghere aeriană de la compania franceză Thales.

Documentele au fost încheiate cu Direcţia generală pentru armamente din Franţa, care acţionează ca autoritate contractantă în cadrul acestei achiziţii comune.

Primul ordin de achiziţie vizează furnizarea a 12 elicoptere multi-misiune Airbus H225M Caracal, împreună cu pachetul de suport logistic iniţial şi instruirea personalului. Valoarea ordinului este de aproximativ 757 de milioane de euro, în timp ce valoarea totală aprobată a proiectului SAFE aferent se ridică la 852 de milioane de euro.

Elicopterele vor fi echipate într-o configuraţie specifică angajării ţintelor la sol, capabile să execute misiuni de atac, recunoaştere, supraveghere şi protecţie tactică, precum şi misiuni specializate de asalt aeropurtat pe timp de zi şi de noapte.

Cel de-al doilea ordin priveşte furnizarea, de către Thales, a 12 radare de supraveghere aeriană Ground Master 200 MM/A, tot cu pachet logistic iniţial şi instruire a personalului. Valoarea ordinului este de aproximativ 247 de milioane de euro, iar valoarea totală aprobată a proiectului este de 258 de milioane de euro.

Radarele sunt destinate detecţiei ţintelor aeriene la distanţe scurte şi medii, inclusiv a celor care evoluează la înălţimi mici şi foarte mici, precum şi urmăririi, în condiţii meteo nefavorabile şi în medii electromagnetice ostile, a aeronavelor clasice, platformelor aeriene fără pilot, rachetelor dirijate sau nedirijate şi altor ameninţări.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, detaliile privind livrarea şi mecanismul achiziţiei: „Astăzi, la ora 11:00, am semnat contractele pentru ceea ce rămăsese de semnat şi anume cele 12 elicoptere cu Airbus şi 12 radare de la Thales. Elicopterele vor presupune interacţiune cu platforma IAR Ghimbav pentru localizare. Vor fi livrate începând cu luna 38. Pentru radare, am obţinut o livrare pentru primul radar, de care avem mare nevoie pentru situaţia dronelor care zboară la joasă altitudine, începând cu luna 11, deci nu un an şi jumătate, mai devreme.”

El a detaliat şi mecanismul de achiziţie comună, care a permis obţinerea unor preţuri mai bune. „Au fost nişte contracte care, fiind achiziţii în comun, s-au desfăşurat prin gestionarea Ministerului Apărării din Franţa, care a colectat contribuţia de la ţările care s-au înregistrat pentru achiziţia în comun. Preţul elicopterelor este semnificativ mai ieftin prin această achiziţie în comun.”

„Noi am încercat o discuţie separată cu aceste companii, cărora le-am cerut localizare în România. (…) Am reuşit ca obligaţiile acestor companii cu privire la localizarea în România să fie asumate şi prin contractul pe care îl avem cu Guvernul francez.”

Cele două proiecte SAFE se desfăşoară în cadrul unor achiziţii comune cu alte state europene, Franţa având rolul de naţiune-lider. Livrările echipamentelor se vor desfăşura etapizat, conform graficului stabilit prin ordinele de achiziţie, până în anul 2030.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.