FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că este necesar ca şi autorităţile din localităţile mici să se implice în atragerea medicilor tineri, afirmând că „nu este suficient să pui un anunţ pentru un post”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a crescut foarte mult numărul de medici rezidenţi, informează Agerpres.

Declarația sa vine în contextul în care Eurostat a publicat recent date care arată că România se clasează pe locul 2 la nivel european în ce privește procentul de medici tineri, sub 35 de ani. Astfel, Malta are cea mai mare proporție de medici tineri, 46,1%, urmată de România (34,6%) și Țările de Jos (29,7%).

„Avem în momentul de faţă, în România, 21.000 de medici rezidenţi. În momentul de faţă, România este una dintre ţările din Uniunea Europeană în care reforma de resurse umane se desfăşoară rapid, cu sprijinul universităţilor. Ne dorim însă ca aceşti medici rezidenţi, în momentul când termină specialitatea, să rămână în ţară şi mai ales să meargă în altfel de localităţi decât în centrele universitare”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Conform acestuia, în Bucureşti sunt aproape de trei ori mai mulţi medici decât media Uniunii Europene, iar în centre universitare precum Iaşiul şi Clujul aproape de două ori, fapt care este în contradicţie cu multe alte localităţi sau judeţe unde numărul de medici nu atinge nici măcar jumătate din media Uniunii Europene.

El a exemplificat cu cazul unui oraş din Maramureş, unde primarul a reuşit să atragă mai mulţi medici tineri.

„Eu am fost într-o localitate mică, într-un oraş din judeţul Maramureş, Vişeu se numeşte. Şi acolo erau mulţi medici tineri. L-am întrebat pe primar cum a făcut. A mers la Cluj, a discutat cu cei de la Cluj, au adus medici tineri să vadă cum lucrează. Aveau clădiri noi, facilităţi foarte bune pentru pacienţi şi medicii tineri s-au dus acolo. E un lucru lăudabil, dar repet lucrul ăsta, ca să atragi un medic să lucreze într-o localitate nu e suficient un anunţ într-un ziar. Trebuie să interacţionezi cu tinerii medici şi să-i convingi de ce să vină într-o comunitate. Şi încă ceva, în momentul când vin, trebuie să devină parte a comunităţii”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rafila.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.