FacebookTwitterLinkedIn

România nu mai are în prezent nicio dependență energetică față de Rusia, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Oficialul a subliniat că țara noastră este unul dintre puținele state membre UE care au eliminat complet importurile de petrol, gaze naturale și energie nucleară din Rusia.

„De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am avut ca obiectiv să nu alimentăm eforturile de război ale agresorului. Și am reușit: România nu are în prezent nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, gazelor și energiei nucleare”, a transmis Burduja.

Declarația vine în contextul în care Comisia Europeană a adoptat recent un regulament privind sistarea totală a importurilor de gaze din Rusia și consolidarea monitorizării energetice la nivel european — o măsură susținută activ de România.

Ministrul a evidențiat rolul strategic al proiectului Neptun Deep, dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, care va transforma România în cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Proiectul este estimat să livreze anual 8–10 miliarde de metri cubi de gaze, cu o rezervă totală de peste 100 de miliarde de metri cubi.

„România va deveni un exportator net de gaze, cu un excedent estimat la 4–5 miliarde de metri cubi anual. Neptun Deep este un pilon de stabilitate regională, recunoscut și de Comisia Europeană”, a adăugat Burduja.

Ministrul a comparat poziția României cu cea a altor state membre care au întârziat decuplarea de la gazul rusesc. „Noi am făcut lucruri, nu doar am vorbit despre ele. Am interzis antivirusurile rusești când eram ministrul Digitalizării, acum le-am interzis gazul”, a punctat el.

Burduja a subliniat că independența energetică este esențială pentru securitate, competitivitate industrială și protejarea consumatorilor români. El a făcut apel la statele membre UE să urmeze exemplul României și să se decupleze complet de la energia rusească. „Avem datoria să construim o Europă liberă, competitivă, și independentă energetic de Rusia. Înainte, împreună”, a încheiat ministrul.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.