FacebookTwitterLinkedIn

România a obținut pentru prima dată în istorie CES Las Vegas Accessibility Award, anunță Cornel Amariei, membru al generației Forbes România 30 sub 30 și Forbes Europa 30 sub 30, pe pagina sa de LinkedIn, în timpul Consumer Electronics Show (CES) 2026, cel mai mare eveniment de tehnologie din lume.

„Am crescut într-o familie în care toți aveau o dizabilitate, cu excepția mea. Acum, tehnologia pe care o construim la dotLumen este recunoscută drept una dintre cele mai inovatoare din lume, pe scena CES,” a scris Amariei în mesajul său emoționant.

Premiul pentru accesibilitate este acordat celor mai importante inovații care îmbunătățesc viața persoanelor cu dizabilități și promovează incluziunea prin tehnologie. Distincția obținută de Romania la CES 2026 marchează o premieră pentru țară, demonstrând recunoașterea internațională a talentului și inovării românești în tehnologie.

Cornel Amariei, fondatorul dotLumen, a reprezentat România și Europa la CES, subliniind impactul global al soluțiilor dezvoltate de echipa sa. dotLumen este un startup implicat în tehnologii avansate care integrează inteligența artificială pentru a crea produse accesibile și utile celor cu nevoi speciale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.