Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a precizat că ultimele trei jaloane rămase nu țin de guvern, ci sunt în discuție între Fondul European de Investiții și BERD.
Guvernul a închis joi ultimele șapte jaloane care țineau de această instituție, între acestea fiind un program privind reducerea abandonului școlar și un plan de acțiune pentru creșterea traficului feroviar cu cel puțin 25% până în 2026.
Cu 543 de milioane de euro fonduri nerambursabile, care vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență, guvernul speră ca până în 2030 să reducă abandonul școlar la 9%. Acum, cifra este de 15,6% în urban și de 26% în mediul rural. Executivul a adoptat Programul național de reducere a abandonului școlar.
La începutul anului viitor vor fi selectate 2.500 de școli, care au cel mai mare risc de abandon școlar și care vor primi până la 200.000 de euro pentru a organiza învățământ performant și activități în timpul liber, notează RRA.