FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) va beneficia, în premieră, de fonduri elvețiene nerambursabile destinate asistenței sociale în România. Valoarea totală a finanțării se ridică la 20 de milioane de franci elvețieni (CHF), potrivit Agerpres.

Din această sumă, 17,5 milioane CHF vor fi direcționate către dezvoltarea de servicii sociale integrate în comunități vulnerabile din șapte orașe, iar 2,5 milioane CHF vor susține inițiative pentru combaterea discriminării și promovarea culturii și tradițiilor etniei rome.

Acordul de Implementare a Programului de Incluziune Socială, finanțat prin cea de-a doua Contribuție elvețiană în România, a fost semnat de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

„În 2025 vom crea servicii sociale integrate în 2.000 de comune, folosind fonduri europene. Acum, beneficiind de sprijinul Elveției, extindem acest demers și în zonele urbane. Obiectivul nostru este ca aceste proiecte pilot să devină modele de succes pentru alte comunități din România”, a declarat ministrul.

Apelul de proiecte pentru finanțare va fi deschis între jumătatea lunii iunie și jumătatea lunii septembrie 2025, iar data exactă va fi anunțată în perioada următoare.

Acesta este cel de-al cincilea acord semnat între România și Elveția pentru finanțare nerambursabilă, cele anterioare vizând sectoare precum IMM-urile, cercetarea, transportul și societatea civilă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.