FacebookTwitterLinkedIn

ROCA Investments este evaluată la 42 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape o dublare față de nivelul de 22,3 milioane euro de la finalul anului 2019. Randamentul investițiilor pentru anul 2020 este și el în creștere, ajungând la 62%.

“Această tranzacție e o premieră în istoria ROCA din 3 motive. În primul rând sunt confirmate de piață atractivitatea și validitatea modelului de busines: o formulă care se bazează pe capacitatea IMM-urilor din România de a genera valoare adaugată, atunci când au alături un partener implicat. Pe de altă parte, prin prețul tranzacției, este recunoscută evaluarea companiilor în care ROCA deține participații, de 42 milioane de euro. Nu în ultimul rând, ne bucură faptul ca familia ROCA s-a mărit și la acest ecosistem pe care-l dezvoltăm se alătură noi acționari și astfel misiunea ROCA, aceea de a crea o nouă cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, are și mai mulți susținători”,  a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA Investments face parte din Impetum Group și este prezentă în 10 județe ale țării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane euro și un profit operațional de 5 milioane euro.

Prebet Aiud S.A. este singurul producătoar al întregii game de prefabricate din beton armat și precomprimat pentru căi de comunicații, feroviare și rutiere.