FacebookTwitterLinkedIn

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, care efectuează o vizită în România, se află joi la Timișoara, pentru a primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene.

Roberta Metsola: „Sunt mândră să accept Premiul Timișoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Este un omagiu adus nu numai valorilor noastre europene comune, ci și luptei noastre zilnice de a le proteja.

În vremuri de incertitudine, Europa rămâne un far al speranței, al demnității și al democrației. Spiritul Timișoarei întruchipează aceste valori, amintindu-ne că libertatea nu este niciodată un dat, este câștigată și trebuie apărată. Angajamentul României față de proiectul european continuă să ne inspire pe toți”, conform Agerpres.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei.

Laureata de anul acesta a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești: Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale, Cristian Măcelaru (Koln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, Simona Miculescu (Paris), ambasador, președinte al Conferinței generale a UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare și scenaristă, Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar, Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro. Anul acesta, la solicitarea președintei Metsola, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.