FacebookTwitterLinkedIn

Cele patru branduri ale grupului vor ocupa peste 3.500 mp în dezvoltarea de 550 de milioane de euro realizată de IULIUS și Atterbury Europe.

RIVUS Cluj-Napoca continuă să își completeze mixul comercial prin atragerea unor retaileri internaționali. Cel mai nou partener este grupul polonez LPP, care va aduce în cadrul proiectului patru dintre brandurile sale de modă: Reserved, Mohito, House și Cropp. Magazinele vor ocupa o suprafață cumulată de peste 3.500 mp și vor fi amenajate conform celor mai recente concepte dezvoltate de retailer, cu accent pe experiența de cumpărare și adaptarea la noile comportamente de consum. Pentru LPP, parteneriatul reprezintă o nouă etapă a expansiunii pe piața locală. Compania operează deja peste 300 de magazine în România și este prezentă în aproximativ 150 de orașe prin cele cinci branduri din portofoliu.

„România continuă să reprezinte o piață strategică pentru LPP, iar decizia noastră de a aduce brandurile Reserved, Mohito, Cropp și House în cadrul RIVUS reflectă atât încrederea noastră în potențialul pe termen lung al orașului Cluj-Napoca, cât și parteneriatul puternic cu IULIUS. RIVUS este un proiect emblematic, ce redefinește conceptul de destinație mixed-use, reunind funcțiuni de retail, entertainment, cultură și spații verzi într-un concept unitar. Amploarea, viziunea și abordarea proiectului, centrată pe client, se aliniază foarte bine strategiei noastre de dezvoltare multi-brand. Prin prezența noastră în cadrul RIVUS, ne propunem să ne consolidăm și mai mult prezența în România, să îmbunătățim experiența de cumpărături pentru clienții din regiune și să creăm noi oportunități de interacțiune atât cu clienții existenți, cât și cu cei viitori.” – Alexandru Roman, Leasing Manager LPP

Cu o suprafață închiriabilă de retail de 142.000 mp și peste 400 de magazine planificate, RIVUS are deja aproximativ 80% din suprafața comercială preînchiriată, înainte de finalizarea proiectului.

„Fiecare partener pe care îl anunțăm la RIVUS este rezultatul unei strategii atent construite, prin care ne propunem să dezvoltăm un mix de retail echilibrat, relevant și adaptat modului în care oamenii își doresc să facă shopping și să își petreacă timpul liber. Grupul LPP este unul dintre cei mai importanți retaileri de fashion din Europa, iar prezența brandurilor sale completează în mod firesc oferta proiectului și consolidează poziționarea RIVUS ca destinație de referință pentru retail și lifestyle în România. De asemenea, faptul că astfel de parteneri aleg să se alăture proiectului încă din etapa de dezvoltare confirmă atractivitatea conceptului pe care îl construim și încrederea pe care RIVUS o inspiră în rândul marilor retaileri internaționali.” – Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS

Dezvoltat pe un teren industrial de 14 hectare, RIVUS presupune o investiție estimată la 550 de milioane de euro și include reconversia fostei platforme Carbochim într-un proiect cu funcțiuni comerciale, de divertisment, culturale și de recreere. Proiectul va integra un parc de 52.000 mp, reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial, acces public la malul Someșului și investiții în infrastructura de mobilitate, inclusiv un nou pod peste râu și pasarele pietonale. Finanțarea include un credit sindicalizat verde de 400 de milioane de euro, unul dintre cele mai mari acordate unei dezvoltări imobiliare din România.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.