FacebookTwitterLinkedIn

Ioan Nani, Director general Antibiotice Iași

 

Cum ați caracteriza piața farma locală, acum la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei de coronavirus?

Piața farma din România nu se poate desprinde ca forme de manifestare, ca particularități, de piața europeană. Însă, România traversează simptomatic anumite perioade și prinde valențe datorită vremurilor pe care le trăim. Perioada aceasta pandemică a schimbat structura consumului de medicamente, a modificat forma de relaționare dintre pacienți și medici, toate aceste lucruri s-au întâmplat în timp ce spitalele au operat într-un mediu semi-închis. Astfel, în 2020, piața farmaceutică locală a înregistrat un anumit regres pe diverse clase terapeutice, în special pe cele destinate bolilor cronice. Un progres vizibil a fost simțit pe medicația adjuvantă pentru tratarea COVID-ului și cea de fortificare a organismului. În concluzie, piața farmaceutică a scăzut anul trecut însă, anul acesta se resimte o creștere. Acest lucru ne demonstrează că piața farma din România a ajuns la o anumită maturitate și rămâne încă tributară anumitor practici autohtone. Se simte lipsa comisiilor de specialitate organizate în mod riguros în cadrul Ministerului Sănătății.

Cum arată evoluția companiei în primele zece luni ale lui 2021?

Veniturile companiei noastre au crescut în primele 9 luni cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut. Anul acesta ne-am consolidat poziția pe segmentul produselor pentru spitale. Medicamentele noastre destinate tratării bolilor infecțioase, beta-lactamicele de ultimă generație înregistrează din nou un trend de creștere. În plus, am înregistrat evoluții pozitive și pentru medicamentele destinate retailului, lucru ce demonstrează că lanțurile de farmacii au început să își reia activitatea normală de dinaintea declanșării acestei pandemii.

De asemenea, pe piețele externe precum cea a Statelor Unite ale Americii, am înregistrat o dublare a vânzărilor de produse finite destinate spitalelor (medicamente antiinfecțioase injectabile), iar pe piețe din Europa, ne-am triplat veniturile din vânzarea medicamentelor în formă finită.

În concluzie, în 2021, compania Antibiotice Iași și-a consolidat poziția în piață, situându-se  în top 20 al companiilor furnizoare de medicamente pe piața locală, și-a atins țintele de profitabilitate, revenind pe traseul pe care și l-a propus în ultimii ani.

Care au fost medicamentele care au adus cele mai mari vânzări?

Cele mai căutate medicamente au fost beta-lactamicele injectabile, adică medicația antibacteriană, antifungică, antiinfecțioasă, pentru că dincolo de unele discursuri conform cărora medicamentele injectabile nu sunt utilizate în tratamentul împotriva COVID-19, totuși când se ajunge într-o anumită fază a bolii, când plămânii sunt afectați, „arma” la care se apelează este antibioticul. În această perioadă atât în România, cât și în toată Europa s-a constatat o tendință de creștere a consumului acestor medicamente injectabile.

Care sunt, în opinia dvs., oportunitățile de dezvoltare pentru această industrie, impulsionate de acest nou context?

Perioada pandemică oferă multe oportunități de creștere în această industrie, precum segmentul medicamentelor care ajută la menținerea unui sistem imunitar în parametri optimi. Se va schimba radical modul de viață al oamenilor, în sensul că se va acorda o atenție sporită prevenției. De asemenea, farmacia online va deveni o prioritate în business-ul multor companii și cred că modernizarea distribuției de medicamente prin platforme de comunicare online va deveni un foarte bun instrument de relaționare între toți jucătorii din această piață.

Către ce direcții de investiții vă îndreptați în 2022? Cum arată planul de business al companiei pe termen scurt?

Avem un plan de afaceri foarte bine conturat pe o perioadă de aproximativ 8 ani, cu piloni strategici și ținte de atins în fiecare an. Pe termen scurt însă, am pregătit o investiție majoră în ceea ce privește dezvoltarea portofoliului. Adaptarea portofoliilor de produse printr-o cercetare operaţională inovativă dar și prin încheierea de contracte de achiziții licențe este o activitate susținută în companie pentru că suntem continuu interesați să deținem produse adaptate nevoilor pieței. Astfel, prin centrul propriu de cercetare și dezvoltare realizăm aproximativ 25 de proiecte noi pe an. Totodata, ca investiție pe care o vom finaliza în următorul an este și noua secție de produse topice pentru care suntem deschiși de a dezvolta proiecte cu parteneri internaționali serioși. De asemenea, informatizarea și digitalizarea proceselor de pe platforma Antibiotice reprezintă una dintre prioritățile noastre.