Compania estimează pentru 2024 o crește a businessului cu 20%, asta datorită extinderii rețelei, campaniilor de oferte speciale, fidelizării oaspeților și evenimentelor organizate.
Fondată în anul 2017, compania Rezident anunță că cererea pentru apartamentele Rezident Tomis Marina a fost peste așteptări în 2023 cu ocazia festivalului Neversea, datorită proximității, de revelion și în weekend-uri din afara sezonului pentru city-break-uri la Constanța.
Pentru mini-vacanța de 1 Mai și Paște, compania estimează anul acesta un grad de ocupare de peste 65%. Patru nopți de cazare într-un apartament din Eforie Nord costă de la 1.150 la 1.800 de lei, în funcție de numărul de camere și orientare, cu vedere la mare sau la stațiune. În timp ce patru nopți la Corbu costă 870 de lei/camera dublă cu vedere la grădină și 940 de lei/camera cu vedere la mare.
Cei mai mulți dintre clienții Rezident Eforie Nord au fost anul trecut familii multi-generaționale care gătesc constant.
Un grad de ocupare ridicat s-a înregistrat pentru vacanțele de 1 mai, de Paște și în lunile iulie-august. Reprezentanții companiei au anunțat că sezonul acesta păstrează neschimbate prețurile pentru apartamentele pe care le închiriază în regim hotelier la Eforie Nord, Corbu, Constanța și Predeal.
Rezident a crescut la 79 numărul unităților de cazare în 2024, dublu față de 2022. A adăugat Rezident Tomis Marina, prima clădire operată în totalitate de companie, aflată în centrul istoric al orașului Constanța, cu 26 de apartamente amenajate în urma unei investiții de peste trei milioane de euro, 10 camere duble la intrarea pe plaja sălbatică Corbu, patru apartamente la Rezident Eforie Nord și două în București. Mai mult de jumătate din spațiile de închiriat în regim hotelier se află la malul mării.
„Nu ne-am limitat la extinderea rețelei cu apartamente noi, în urma unor investiții proprii sau preluării în management, ci am și refăcut în totalitate câteva dintre cele pe care le operăm, astfel încât experiența unei vacanțe într-un apartament Rezident să fie la standardul cu care ne-am obișnuit oaspeții. Ne dorim ca turiștii să fie impresionați nu numai de confort și utilarea cu toată aparatura necesară, ci și de design. Temele în care sunt decorate apartamentele transpun oaspeții în diferite lumi, fie ea a Mării Negre, cu albastru marin, pescăruși și scoici, sau a naturii, prin prezența lemnului, a păsărilor flamingo și a unui verde crud”, afirmă Alexandra Bogatu-Pavel, fondatoarea și CEO-ul Rezident.
Rezident oferă în 2024 cazări pentru toate variantele de vacanță: la mare în stațiune (Eforie Nord), la mare cu cazare în oraș în sezon dar și pentru city-break-uri la Constanța în extrasezon ori pentru călătorii de afaceri (Rezident Tomis Marina), în zona sălbatică, liniștită și protejată a litoralului (Corbu), la munte (Predeal), pentru city-break-uri sau călătorii de afaceri (București). Apartamentele au toate dotările locuirii ca acasă departe de casă, de la bucătărie complet utilată la servicii de curățenie și concierge, dar și check-in digital, recepție online 24/7.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania