Warren Buffett și Berkshire Hathaway și-au continuat retragerea de pe piața bursieră în trimestrul al treilea, reducându-și și mai mult participațiile în Apple și ridicând rezervele de numerar la un record de 325,2 miliarde de dolari.
În raportul trimestrial de sâmbătă, Berkshire a anunțat că a vândut aproximativ 100 de milioane, sau 25%, din acțiunile Apple pe parcursul verii, rămânând cu aproximativ 300 de milioane de acțiuni. În 2024 Berkshire a vândut peste 600 de milioane de acțiuni ale producătorului de iPhone, deși Apple rămâne cea mai mare cotă de acțiuni a portofoliului companiei, la 69,9 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Compania a vândut acțiuni în valoare totală de 36,1 miliarde de dolari, inclusiv câteva miliarde de dolari în acțiuni Bank of America, și a cumpărat doar 1,5 miliarde de dolari în acțiuni. Acesta este al optulea trimestru consecutiv în care Berkshire a fost net vânzător de acțiuni.
Conglomeratul din Omaha, Nebraska, nu a făcut răscumpărări de acțiuni în trimestrul încheiat la septembrie, iar aceasta se întâmplă pentru prima dată din trimestrul al doilea al anului 2018; de asemenea, compania nu a răscumpărat acțiuni nici în primele trei săptămâni din octombrie.
„Berkshire este un microcosmos al economiei în ansamblu,” a spus pentru Reuters Cathy Seifert, analist la CFRA Research în New York. „Acumularea de numerar sugerează o mentalitate de evitare a riscurilor, ceea ce ar putea îngrijora investitorii cu privire la impactul asupra economiei și a piețelor.”
Rezervele de numerar ale Berkshire au crescut de la 276,9 miliarde de dolari la sfârșitul lunii iunie și sunt de peste 10 ori mai mari decât rezervele de 30 de miliarde de dolari pe care Buffett s-a angajat să le mențină.
Potrivit analiștilor Reuters, această acumulare de numerar ridică întrebări dacă nu cumva Buffett consideră că acțiunile sunt supraevaluate sau că vine o recesiune economică; altă posibilitate este să încerce să construiască rezerve pentru o achiziție mare.
Buffett (94) conduce Berkshire din 1965 și este de așteptat să transfere conducerea către vicepreședintele Greg Abel (62) în viitorul apropiat.
Acțiunile Berkshire de clasa A au crescut cu 25% în acest an, în timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 20%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.