FacebookTwitterLinkedIn

La finalul trimestrului al treilea, cifra de afaceri a companiei era cu 21% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În prima jumătate a acestui an, Reynaers România a înregistrat afaceri de aproximativ 3,5 milioane de euro. Pentru 2018, compania își propune o majorare de aproximativ 10%, respectiv de aproximativ 7,7 milioane de euro.

Reprezentanții companiei susțin că dezvoltarea afacerii din acest an s-a datorat implicării în unele dintre cele mai mari proiecte locale și creșterii proiectelor pentru export.

„În ceea ce privește piața locală, 60% din vânzări sunt reprezentate de profilele destinate pereților cortină. Distribuția de astfel de sisteme este cea mai dinamică arie a businessului nostru. În cadrul acesteia realizăm proiecte care ne solicită soluții non-standard, creative. Sunt concepte arhitecturale sau execuționale, complexe care ne inspiră echipa și în care punem multă pasiune pentru a sfida limitele inginerești percepute la prima impresie. Pe plan secund, cu 30% din vânzări, se poziționează reperele pentru uși și ferestre, restul fiind atribuit reperelor pentru uși glisante, pliantelor, verandelor și celorlalte soluții”, a declarat Daniel Popa, Country Manager al Reynaers Aluminium România.

De asemenea, anul acesta, compania și-a relocat activitatea într-un singur centru logistic de aproximativ 2.000 de metri pătrați care găzduiește showroom-ul de prezentare a celor mai noi soluții de aluminiu și accesorii, birourile administrative, centrul de training și testare Reynaers, precum și zona de depozit.

Anul acesta, Reynaers România a furnizat soluții pentru proiecte rezidențiale din România precum One Herăstrău Plaza, One Charles de Gaulle, Amber Gardens, Rahmaninov Residence, Barrio Residence, dar și pentru instituții precum American International School of Bucharest. La nivel internațional, compania a furnizat soluții pentru proiectele Metropol Park (Berlin) și Hotel Wyndham (Frankfurt), ambele din Germania.

Pentru anul viitor, compania vizează dezvoltarea canalului de distribuție prin deschiderea unui nou showroom în centrul Bucureștiului, dar și extinderea la nivel național, care, în acest moment, acoperă zone în continuă dezvoltare, precum Cluj, Timiș, Bacău și Iași.

Reynaers România are în prezent peste 1.000 de clienți din categorii variate precum: investitori direcți sau beneficiari finali, antreprenori generali, dezvoltatori, arhitecți și firme de tâmplărie. Prezentă pe piața locală din 1996, compania a realizat peste 500 de proiecte, aceasta fiind cea mai mare reprezentanță din Europa de Est.

Printre proiectele care au devenit puncte de referință ale activității companiei se numără Oregon Park, AFI Park, Aeroportul Henri Coandă, Promenada Mall, Braşov Business Park, Malmo Towers Craiova, Aeroportul din Cluj-Napoca și multe altele.

Cu sediul central în Duffel, Belgia, Reynaers Aluminium este unul dintre liderii europeni specializați în dezvoltarea soluțiilor durabile de aluminiu pentru uşi, ferestre, pereţi cortină, sisteme glisante, parasolare şi sere. Înființată în anul 1965, compania Reynaers are peste 1.500 de angajaţi, în 37 de ţări, şi exportă în peste 60 de ţări de pe 5 continente.