FacebookTwitterLinkedIn

Revolut își extinde de săptămâna aceasta oferta de criptomonede către clienți și adaugă noi resurse educaționale la secțiunea Learn & Earn, care a fost deja descoperită de peste 2,6 milioane de utilizatori interesați de criptomonede. 

Pe lângă diversitatea de resurse de formare disponibile în aplicație, Revolut își extinde oferta de token-uri cu: GMT, MINA, FIDA, RNDR, LPT, RAD, GODS, SUPER, UNFI, BOND, BLZ, GSTI. Astfel, din prima săptămână a lunii noiembrie 2022, clienții aplicației vor putea efectua tranzacții cu aproape 100 de criptomonede. 

Learn & Earn și-a consolidat rolul de a transforma jargonul tehnic cripto într-o informație mai accesibilă pentru un public mai extins, iar 64% dintre utilizatorii Revolut pentru tranzacții cu criptomonede au descoperit pentru prima dată acest domeniu și prin intermediul acestor resurse educaționale. Noile cursuri Learn & Earn au fost create pentru a ajuta clienții să dobândească noi cunoștințe despre criptomonede, blockchain, cele mai populare tokenuri și protocoale. 

Clienții din Regatul Unit și SEE, inclusiv România, care parcurg noul curs pot câștiga până la 10 euro (sau lire sterline, în funcție de piață) în token-uri 1INCH, după ce finalizează testul de cunoștințe inclus în pachetul educațional.

“Atunci când am introdus cursurile Learn & Earn, ne-am propus să facem domeniul criptomonedelor mai accesibil publicului general. Rezultatele ne-au întrecut așteptările și suntem încrezători în impactul proiectului. Această nouă serie de lecții, dezvoltate alături de 1Inch Network, vor aduce mai multă claritate asupra diferitelor concepte din domeniul criptomonedelor. În același timp, suntem încântați să vedem interesul crescut al publicului față de criptomonede și tehnologia blockchain, în rândul unor categorii de vârste și pe piețe atât de diverse”, a declarat Emil Urmanshin, Directorul general Cripto la Revolut.

Learn & Earn a atras mai ales public din categoria de vârste 18-34 de ani și aproape ⅔  din numărul celor care au urmat cursurile și au fost premiați la finalul testului de verificare a cunoștințelor fac parte din acest segment de consumatori. 

Revolut intenționează să adauge mai multe cursuri Learn & Earn până la finalul acestui an și să ofere un acces extins clienților la resurse financiare care îi ajută să își gestioneze cât mai bine banii, prin intermediul tehnologiei și al instrumentelor inovatoare.