Compania fintech britanică Revolut a anunțat luni, în cadrul summitului de investiții “Choose France”, că intenționează să investească 1 miliard de euro în următorii trei ani pentru extinderea activităților sale în Franța. În paralel, compania va solicita o licență bancară franceză, consolidându-și astfel prezența în una dintre cele mai importante piețe din Europa, potrivit Agerpres.
Revolut va deschide un nou centru operațional la Paris, care va coordona activitățile din Europa Occidentală, și va crea cel puțin 200 de noi locuri de muncă. În prezent, fintech-ul are aproximativ 300 de angajați în Franța și peste 5 milioane de clienți activi, aceasta fiind cea mai dinamică piață a sa din Uniunea Europeană.
“Cu noul nostru sediu de la Paris, intenționăm să construim relații mai strânse cu autoritățile de reglementare și cu clienții noștri, sporind și mai mult încrederea pieței”, a declarat Pierre Décoté, director în cadrul Revolut.
Deși s-a extins agresiv în Franța, compania admite că piața din Germania este mai dificilă, în ciuda celor peste două milioane de clienți. Concurența din partea altor platforme fintech precum Trade Republic și N26, dar și preferințele conservatoare ale consumatorilor germani pentru economisire în detrimentul investițiilor, reprezintă provocări majore. Revolut încearcă să-și crească vizibilitatea prin campanii publicitare, inclusiv prin colaborarea cu fotbalistul Mario Götze, și anunță lansarea de produse noi, precum carduri de credit, credite ipotecare și servicii de telefonie mobilă.
În prezent, Revolut are peste 55 de milioane de utilizatori la nivel global și operează fără sucursale fizice. În 2024, a obținut licență bancară în Marea Britanie, iar Lituania rămâne un centru-cheie pentru operațiunile sale europene.
Fondată în 2015 de Nik Storonsky și Vladyslav Yatsenko, Revolut este supravegheată de Banca Centrală Europeană și este considerată unul dintre pionierii inovației tehnologice în domeniul serviciilor financiare (fintech).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.