Cautare




, Staff

Tech |
|

Retailerul electro-IT Cel.ro a avut vânzări de 33 mil. euro în S1 2018, în creștere cu 30%

Retailerul online electro-IT CEL.ro, gestionat de compania Corsar Online, anunță o creștere a vânzărilor cu 30% în primul semestru al anului 2018, până la aproximativ 33 milioane euro
shopping online shutterstock_1024345273

Compania estimează că, până la finalul lui 2018, va realiza vânzări de aproximativ 70 de milioane de euro, întărindu-și astfel poziția pe piață. În prima jumătate a anului cele mai mari creșteri în materie de vânzări s-au înregistrat la telefoane, electrocasnice și componente.

În același timp, în anul 2018 compania Corsar Online a deschis un Marketplace în cadrul căruia încă din primele trei luni activează 500 de furnizori, ce au adăugat în site peste 400.000 de produse. În primul semestru al anului 2018, s-au înregistrat peste 8.000 de comenzi și vânzări în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. Retailerul estimează că până la sfârșitul anului platforma va genera vânzări de 25 milioane lei. S-au înregistrat vânzări crescute la accesorii telefoane, mobilă, fashion, bricolaj și articole sportive, evidențiindu-se astfel interesul crescut al clienților și fata de produsele din afara gamei electro-IT.

În aceeași perioadă, aplicația mobilă Cel. ro a avut peste 200.000 de descărcări. Compania vizează ca prin lărgirea gamei de produse disponibile pe site să sporească și numărul utilizatorilor aplicației mobile.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii