Cautare




, Staff

Tech |
|

Retailerul de echipamente foto-video F64 și-a crescut ponderea vânzărilor online cu 66% în 2018

F64, companie prezentă pe piața echipamentelor foto-video din România, fondată de antreprenorii Daniela Becheru și Marian Alecsiu, și-a crescut vânzările online cu 66%, anul acesta.
Marian Alecsiu & Daniela Becheru

Tot anul acesta compania și-a consolidat businessul prin implementarea unor sisteme care să optimizeze platforma online, sistemul de warehouse management sau sistemele interne de măsurare a performanței, toate acestea cu scopul de a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților.

Vânzările F64 pe partea de online au crescut în 2018 în linie cu trendul ascendent al comerțului electronic. Cu toate acestea, studiile interne arată că majoritatea clienților decid să facă o achiziție online doar după ce ajung și testează echipamentele dorite în showroomul F64 din București. Cele mai căutate produse au fost obiectivele, aparatele DSRL și camerele mirrorless, cu aproximativ 50% din totalul vânzărilor.

Obiectivul pe termen lung al companiei este poziția de lider european în furnizarea de echipamente foto-video, F64 vizând abordarea progresivă a unor noi piețe. Această strategie va fi susținută de dezvoltarea rețelei naționale de magazine fizice, urmată apoi de extinderea regională.

În 2018, F64 a realizat investiții în tehnologie și logistică, în dezvoltarea unei noi platforme web și în amenajarea unui depozit modern, investiția din urmă având termen de finalizare a doua jumătate a anului 2019. Echipa F64 este alcătuită din 145 de angajati.

“Afacerea F64 este un business care a luat naștere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorința de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. În toți acești ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci și pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate”, a declarat Marian Alecsiu, cofondator F64.

La nivel de piață, reprezentanții F64 anticipează în 2019 o creștere a segmentului de fotografii realizate cu telefonul mobil, dar și un interes mai mare pentru camerele de acțiune și produsele foto-video din segmentul 4k.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii