Carrefour ia în considerare să părăsească piața din Italia. În acest sens, oficialii grupului poartă deja discuții discrete cu mai mulți retaileri europeni.
Printre părțile interesate de operațunile Carrefour din Italia se află Lidl, Esselunga și Conad, anunță revista germană de specialitate Lebensmittel Zeitung, citând surse din interiorul retailerului care doresc să-și păstreze anonimatul.
„Există activități sau lanțuri pentru care vom decide dacă le vom vindem sau le vom păstra. Vom fi foarte activi în lunile următoare”, a anunțat CEO-ul Alexandre Bompard la recenta adunare generală a retailerului.
Italia este a patra cea mai mare țară din Europa pentru retailer, dar este o piață dificilă, tocmai pentru că este extrem de fragmentată, în care Carrefour se află pe locul opt, potrivit RetailDetail.eu. Anul trecut, pe această piață, vânzările retailerului au scăzut cu 5,3%, ajungând la 3,63 miliarde de euro, în timp ce pierderile s-au ridicat la 250 de milioane de euro.