Guvernul Republicii Moldova a solicitat parlamentului instituirea stării de urgenţă energetică, după ce compania Gazprom a anunțat oficial sistarea livrărilor de gaze, dacă nu va fi achitată până joi, 20 ianuarie, plata în avans de 63 de milioane de dolari pentru gazele livrate în ianuarie 2022.
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Moldova poate să plătească doar 38 din cele 63 de milioane de dolari, dar Gazprom insistă: vânzările de gaze ruseşti către Republica Moldova sunt o problemă comercială, iar gazele naturale sunt livrate şi trebuie achitate, notează RRA.
Natalia Gavriliţă (foto), premierul Republicii Moldova: „Din păcate, Gazprom, în loc să vină cu măsuri pentru ca societatea pe acţiuni pe care o controlează să-şi poată îndeplini obligaţiile contractuale faţă de consumatori şi furnizori, ameninţă să lase consumatorii fără gaze. În anii precedenţi, Gazprom a permis Moldovagaz să acumuleze devieri negative pe perioada de iarnă, care erau achitate în următoarele luni. Acum, când preţurile sunt anormal de înalte, compania nu mai acceptă asemenea practici, chiar dacă prevederile contractuale au rămas aceleaşi. Guvernul consideră că există un risc real pentru securitatea energetică a ţării.”