FacebookTwitterLinkedIn

Vinurile din Republica Moldova ocupă o cotă de piaţă de peste 25% în rândul vinurilor importate de România, și se estimează să aibă o creștere de circa 4% în fiecare an, arată datele Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), publicate cu ocazia evenimentului Vernisajul Vinului Moldovenesc, organizat la Bucureşti.

Conform sursei citate de Agerpres, România este principala ţară de desfacere pentru vinurile din Republica Moldova, înaintea Poloniei şi Federaţiei Ruse. Republica Moldova exportă vinuri în peste 75 de ţări, iar valoarea pieţei sale de vinuri a fost estimată la 169,5 miliarde de dolari, în 2021. Totodată, la o suprafaţă de 117.000 de hectare, vecinii de peste Prut se situează pe locul 14 în rândul ţărilor vinificatoare europene în funcţie de mărimea podgoriilor.

Datele ONVV arată că, anul trecut, Republica Moldova a exportat, în total, peste 120 milioane de litri de vin, pe piaţa din Romania ajungând 10% din volum, la o valoare de 26,2 milioane de dolari, în creştere cu 19% faţă de anul 2020.

Principalul canal de desfacere pentru vinurile moldoveneşti este industria de retail, aceasta fiind urmată de magazinele specializate şi industria HoReCa. În ceea ce priveşte preferinţele românilor, în top se află vinurile moldoveneşti roşii, liniştite (94%), urmate de spumante (5%), vinurile licoroase şi divinurile sau brandy-ul (1%).

Atunci când vine vorba despre conţinutul de zahăr, românii preferă vinurile demidulci, apoi pe cele demiseci, seci şi dulci. La capitolul culoare, vinul roşu este cel mai des consumat pe piaţa locală, urmat de cel alb şi roze.