Renault a început implementarea asistentului AI Gemini de la Google pe modelele echipate cu sistemul multimedia openR link cu Google integrat. Actualizarea a debutat pe 15 iunie și este distribuită gratuit, prin update-uri over-the-air, către vehiculele deja aflate în circulație.
Gemini este disponibil opțional pentru utilizatorii conectați cu un cont Google și înlocuiește Google Assistant, oferind un sistem conversațional bazat pe inteligență artificială. Potrivit Renault, noul asistent poate înțelege mai bine contextul solicitărilor și permite controlul vocal al unor funcții ale vehiculului, precum navigația, climatizarea sau sistemul multimedia.
Implementarea se realizează treptat, în funcție de versiunea software și de limbile disponibile. La lansare, Gemini este disponibil în 13 limbi, însă limba română nu se află încă pe listă.
Renault precizează că, pe lângă funcțiile disponibile prin Android Auto, integrarea nativă în openR link permite accesul la informații ale vehiculului, inclusiv autonomia rămasă în cazul modelelor electrice, pentru planificarea traseelor.
Sistemul openR link este disponibil pe majoritatea modelelor Renault comercializate în Europa, iar compania anunță că funcționalitățile bazate pe inteligență artificială vor continua să fie extinse prin actualizări software distribuite de la distanță.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.