Relaxează-te! Dacă poți… - Forbes.ro
Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Relaxează-te! Dacă poți…

Când am ajuns anul acesta în Austria, am crezut doar prima parte a titlului și nu mă așteptam să mă transform, peste noapte, într-un căutător de adrenalină. Pentru că în noaptea în care am coborât 6 km pe o simplă sanie, pe un drum forestier, încrucișat cu o pârtie, mi-am dat seama că austriecii știu să îmbine relaxarea cu distracția și adrenalina.
15 See Winter (c) TVB Paznaun - Ischgl x

A fost o vacanță de patru zile, organizată de Oficiul Național de Turism al Austriei, în care am reușit să redescopăr ospitalitatea gazdelor și atmosfera pârtiilor de schi din Alpii Austrieci.

Partea privind relaxarea a fost cea mai ușoară.

În prima zi, după ce ne-am cazat și am mers să ne luăm echipamentul de schi, am fost în Ischgl, unde am avut parte de o cină gourmet pregătită de Gustav Jantscher, la restaurantul de 3 bonete Gault-Millau, Schlossherrnstube. Ne-a însoțit la cină Andreas Steibl, directorul de turism din Ischl, care ne-a vorbit despre planurile de dezvoltare, ce includ noi instalații de schi, mai rapide și mai moderne, una dintre ele fiind cea lansată sezonul acesta, Palinkopfbahn, un teleschi cu șase locuri, care te duce de la 2.413 m până în cel mai frumos și înalt punct, Palinkoft (2.853 m).

După o noapte de odihnă binemeritată, ne-am trezit pregătiți să ne continuăm ceea ce consideram noi a fi vacanța. Dar nu a fost așa. Ajunși pe pârtia de schi din Kappl, îmbrăcați corespunzător și cu ochelarii de soare la vedere, l-am întâlnit pe Dolf, monitorul de schi.

Pentru că, inițial, am anunțat că sunt începător în ale acestui sport, Dolf s-a hotărât să mă ducă pe o pârtie de copii și să vadă ce știu. Nu l-am convins că sunt vrednic de a urca în vârful muntelui și s-a hotărât să mă ia de la zero și să mă „chinuie“ pe pârtia de începători. Mi-a corectat poziția, m-a luat cu două prăjini, de care țineam amândoi, și am coborât împreună. La un moment dat, mergea cu spatele, în fața mea, lucru care mă făcea să mă simt și mai începător. Dar, după două ore în care nu-mi mai simțeam picioarele, mi-am dat seama că Dolf m-a ajutat enorm în ale schiului și chiar am reușit să primesc felicitări.

Premiul a constat în prima urcare până în vârful muntelui și explorarea celor 42 de km de pârtii foarte late și perfecte pentru a exersa tot ce mă învățase până atunci. Am uitat să vă spun că îl poreclisem Dolf Lungren, pentru că era destul de autoritar, dar și pentru că îi uitam mereu numele.

După un prânz delicios cu mâncare specifică tiroleză, ne-am continuat ziua pe pârtiile albastre (de începători), dar și pe cele roșii, încercând să-i dovedesc că, de fapt, sunt un schior mai avansat decât crede el. N-am reușit și ne-am întors pe pârtiile albastre, unde mi-a arătat locurile de hrănire a animalelor sălbatice și cabanele unde unii localnici se mută vara.

Și, da, vara, tot ce însemnă domeniu schiabil se transformă în pășuni pentru animalele domestice, dar și în trasee pentru alpiniști, bicicliști și chiar motocicliști.

Mi-a plăcut de Dolf, un tip foarte relaxat și pasionat de ceea ce face, care își trăiește pasiunea pentru munte acolo unde trebuie și o face exemplar. Am reușit să ajung la hotel și să scap de clăparii pe care nu-i mai suportam și, așa cum aveam în program, urma o cină asezonată cu puțin săniuș, cu condiția să venim echipați corespunzător.

Cina a fost excelentă: un fondue de brânză cu diverse crutoane de pâine, dar și un ulei încins în care îți preparai singur carnea crudă de pui sau vită. După masă am crezut că o să ne dăm pe un derdeluș și apoi să mergem la hotel să ne dregem mușchii bătătoriți pe pârtie. Dar nu, când am ieșit din restaurant, ne așteptau nu mai puțin de șapte ratrac-uri care să ne ducă în vârful muntelui și să ne și coboare de acolo. A fost o experiență extraordinară, iar priveliștea superbă, mai ales că a fost prima oară când urcam într-o așa mașinărie.

După tura pe munte, a început săniușul. Dar nu orice săniuș, cum făceam în spatele blocului când eram mic, ci unul de 6 km, pe un drum forestier combinat cu pârtia de schi, care a durat 40 de minute, când ne-am distrat copios, mai ales când cel care cădea de pe sanie nu erai tu. A fost o zi extenuantă, dar care mi s-a părut cea mai frumoasă de până acum în cariera mea de schior de nivel mediu (bine că nu ştie Dolf limba română).

A urmat cea de-a treia zi. Cu un curaj dobândit în ziua precedentă, m-am prezentat pe pârtia din Ischgl, cea de-a doua destinaţie a noastră, convins că pot schia din prima pe pârtiile lor minunate. Dar nu, au vrut să facem o coborâre în care monitorii de schi să ne observe gradul de pricepere și să ne împartă pe grupe. Bineînţeles că am avut emoţii la greu și au făcut o grupă de începători doar cu mine.

Nu m-au luat de la zero, dar am rămas pe pârtiile albastre și până la urmă grupa s-a lărgit, pentru că au fost condiţii grele din cauza ceţii dense.

Am început un traseu numit „Smuggler’s Run“, unde, în funcție de numărul de km pe care îi parcurgi și de check point-urile atinse, cu ajutorul aplicației „iSki Ischgl“, primești medalii virtuale de aur, argint sau bronz.

Nu am reușit să luăm nicio medalie, dar, pentru că ochelarii mei de schi nu făceau față ceții groase, am rugat-o pe instructoarea noastră să mergem să-mi cumpăr o pereche specială pentru vremea de pe munte.

Zis și făcut: ne-am urcat în telescaun până în vârful muntelui, unde am trecut, efectiv, granița în Elveția pe schiuri, coborând pe celălalt versant, unde am cumpărat, cu franci elvețieni, o pereche de ochelari pentru a-mi putea continua ziua de schi. Am găsit o scuză și am băut și o ciocolată caldă, după care am urcat iar cu telescaunul și ne-am întors în Austria.

De aici și denumirea de „Smuggler’s Run“: demult, contrabandiștii transportau unt, brânză și blănuri în rucsacurile lor până în Elveția și se întorceau apoi în Austria cu cafea, orez, tutun, zahăr și mirodenii.

Au fost aproape patru ore de schi care s-au încheiat cu un prânz târziu la clubul vip Alpenhaus, unde ne așteptau niște Crocși confortabili în schimbul clăparilor purtați toată ziua. Mâncarea a fost excelentă, iar ospătarul ne-a încântat papilele cu un vin roșu din partea locului, care ne-a încălzit sufletele înghețate în cele două țări vizitate pe schiuri. Din nou, spre naivitatea mea, am crezut că ziua s-a încheiat și că mă pot întoarce liniștit în camera mea călduroasă de la hotel și să văd ce s-a mai întâmplat între timp pe Facebook și Instagram. Dar nu, a trebuit să renunț la Crocșii mei minunați, să-mi pun din nou schiurile și să încerc și Skyfly.

CITEȘTE ȘI PUTEREA luxului

Ce este Skyfly?

Este o tiroliană de 2 km lungime și 50 de metri înălțime, care are un punct de plecare la 1.683 m altitudine și două intermediare, în care schimbi cablul și care te duce până în stațiune cu o viteză de 90 de km pe oră.

Poate vă închipuiți că am dat schiurile cuiva să mi le ducă până jos… nicidecum, le-am purtat cu mândrie în spate, într-un fel de harnașament, trecând cu viteză, atârnând de un cablu, pe lângă copaci și stânci acoperite cu zăpadă proaspătă, și cu vântul uscându-mi lacrimile de „bucurie“. Am ajuns întreg la destinație, doar că, de atâta febră musculară și adrenalină, corpul nu mă mai asculta.

După un somn de prunc și două aspirine mai târziu, a venit a patra și ultima zi. Am încercat să mă dau jos din pat cu o oarecare demnitate, dar nu am reușit. După 10 minute de masat mușchii picioarelor, am reușit să le aduc în stare de funcționare și să fac câțiva pași. Aspirinele nu și-au făcut efectul și cred că și Dolf avea partea lui de vină. Dar, fiind ultima zi, am zis că nu mă las bătut și schiez și în See.

Bineînțeles că mă așteptau testele monitorilor de schi, dar, surprinzător, le-am trecut cu brio și m-au luat într-o grupă mai avansată. Problema era că nu mai aveam control asupra propriilor picioare și tot ce acumulasem ca experiență nu mai puteam pune în practică. Bine că a fost o zi scurtă și prânzul a venit repede.

See este o stațiune mai mică, dar unde poți schia liniștit pe cei 41 de km de pârtie și poți admira niște peisaje cum numai în Austria se găsesc. Este o comunitate foarte unită, ca de altfel toate stațiunile lor, în care au înțeles că dacă pun umărul împreună, pe termen lung, au toți de câștigat.

E lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la ei, că sunt uniți și știu să se sprijine în a te face să te simți bine-venit, iar tu trebuie doar să alegi să te relaxezi… dacă poți.

CITEȘTE ȘI Mii de povești autentice din întreaga lume

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii