Piaţa produselor de panificaţie și patiserie reprezintă una dintre cele mai importante industrii din sectorul alimentar, românii fiind printre cei mai mari consumatori de astfel de produse la nivel european.
Printre schimbările remarcate în acest sector în ultimii patru ani se numără tendința consumatorilor de a alege produse obținute din ingrediente naturale și prioritizarea calității în detrimentul cantității, a afirmat în emisiunea ReInventarea României, Paula Vals, fondator al grupului de firme Angelo. Paula Vals mai deține funcțiile de președinte al asociației tradiționale Moesis, președinte CONAF Tulcea și cea de vicepreședinte al Federației Producătorilor de Produse Tradiționale.
Cu o istorie de 32 de ani pe piață, grupul de firme Angelo este o companie cu capital 100% românesc, cu peste 240 de angajați. Compania este cunoscută pentru produsul tradițional local Plăcinta Dobrogeană, cel de-al unsprezecelea produs românesc recunoscut la nivel european.
”Schimbări au fost multe, eu zic că unele au fost în bine. În perioada pandemiei, de exemplu, oamenii au conștientizat că sănătatea este pe primul loc și atunci tendința lor de a consuma produse echilibrate, produse fabricate din materii prime naturale, zic eu că este în top în ultima perioadă. Dacă înainte oamenii se uitau foarte mult la preț, nu mai aveau timp să citească valorile nutriționale, în ultima perioadă s-au schimbat lucrurile, iar ei au început să fie foarte atenți. Mai avem de lucru la acest capitol, pentru că ar trebui să educăm consumatorul și nu numai noi, ca și antreprenori, cred că și la nivel de țară ar trebui să se pună mult mai mult preț pe calitate, nu numai pe gust. Normal că un produs de calitate are și un gust desăvârșit, dar și anumite materii prime surogate pot duce tot la același gust nemaipomenit, însă valorile nutriționale nu sunt indicate pentru sănătate”, susține Paula Vals.
Din punct de vedere economic, subliniază Paula, operatorii din industrie au avut de suferit în acea perioadă pandemică, deoarece au fost nevoiți să se reinventeze, să reinventeze produsele, să-și reinventeze modul de a vinde. ”În perioada aceea ne-am făcut și site online, am făcut livrare la domiciliu, am reușit cumva să ne menținem pe piață, chiar dacă situația n-a fost atât de bună. Dar pe lângă faptul că trebuie să ne reinventăm, trebuie să punem și preț foarte mult pe tehnologie. De ce? Pentru că plusvaloarea de aici vine, din eliminarea cheltuielilor, din tehnologie, inovație, creativitate cât mai mare. Cred că acestea sunt puncte pe care eu le consider importante în această perioadă și mai ales în ultimii patru ani.”
În perioada Sărbătorilor, Paula Vals ne-a spus că se așteaptă la vânzări spectaculoase, pentru că românul crede încă în tradiție, în spiritul Crăciunului, în spiritul familiei, când ne adunăm cu toții în jurul mesei de unde nu pot lipsi produsele tradiționale, de la cozonac, la prăjituri, sau, de ce nu, chiar plăcinte dobrogene cu răvașe. ”La noi este această tradiție în noaptea de Revelion să ai pe masă și plăcinta cu răvașe. Avem prăjituri, fursecuri, pâine artizanală și alte produse. La noi cel puțin tendința este spre creștere. De fiecare dată, cred că fiecare an am avut creșteri de Sărbători – de toate sărbătorile, indiferent că vorbim de Paște, Crăciun sau alte sărbători importante. Sperăm că și anul acesta va fi la fel, noi ne-am pregătit. Acum vom vedea și buzunarele consumatorilor noștri cum sunt”, spune ea, care remarcă o atitudine mai rezervată în ceea ce privește achizițiile. Totuși, Paula își păstrează nota optimistă și speră că diversitatea și calitatea ridicată a produselor vor atrage consumatorii în continuare. ”Da, vor fi mai rezervați, vor mai face acasă și nu își vor mai permite să iasă la restaurant sau la o cofetărie. Totuși, noi sperăm ca prin eforturile noastre, prin strategiile noastre să reușim să oferim în continuare cât mai multe produse și mai ales că avem produse bune, produse de calitate. Încercăm să le oferim consumatorilor noștri și să aibă încredere în noi indiferent de situația economică, noi nu vom face rabat la calitate și le vom oferi produse bune”, încheie ea.