FacebookTwitterLinkedIn

Răzvan Iorgu este unul dintre cei mai experimentați consultanți imobiliari din țară, iar din anul 2011 ocupă funcția de Managing Director al CBRE România, liderul pieței de consultanță imobiliară la nivel național. Acesta s-a alăturat companiei încă din anul 2001, iar din 2009 a ocupat poziția de COO. Pe durata mandatului său, CBRE România a obținut cele mai bune performanțe, iar compania a trecut de la a pune în aplicare deciziile de real estate ale partenerilor și ale clienților la a le contura împreună cu clienții săi construind pe principiul conform căruia datele și interpretarea lor pot oferi claritate într-un proces decizional.

Răzvan Iorgu trage un semnal de alarmă în ceea ce privește timpul pe care oamenii îl pierd în analize, prognoze și ratează decizia și consideră că „acela este timpul care ne costă cel mai mult”. Așadar, la nivelul companiei CBRE, în ultimele luni de pandemie, s-au luat decizii pe baza a ceea ce aveau în spate, adică oameni, capabilități, resurse, nevoie, dar și relevanță. „Legat de oameni, evident că ăsta e primul element pe care îl ai la îndemână. Oamenii pe care i-ai adus în jurul tău. Cred că aceasta este una din diferențele majore dintre un lider bun și unul mai puțin bun”, punctează Răzvan Iorgu. În 19 ani de real estate, resursa umană și modul în care lucrează echipa pe care și-a format-o este ceea ce îi place cel mai mult lui Răzvan Iorgu, mai ales că ultimii 10 ani s-au dovedit a fi foarte buni pentru CBRE.

Următoarele lucruri la care antreprenorii trebuie să se uite atunci când vine vorba despre a lua o decizie sunt capabilitățile. Mai exact, având în vedere că piața de imobiliare este o piață în care circulă sume mari, Răzvan Iorgu consideră că deciziile ar trebui luate alături de un consultant imobiliar foarte bun, poate chiar cel mai bun, astfel încât companiile să se asigure că au luat decizia corectă. „Atunci când iei o decizie de relocare a biroului tău, care poate să reprezinte între 5% și 15% din costurile tale, vrei să ai pe cineva foarte bun, poate pe cel mai bun consultant din piață lângă tine. Nu merge altfel și, dacă nu reușești să fii acolo, din punctul meu de vedere ai pierdut jocul ăsta”, punctează Răzvan Iorgu.

Pe de altă parte, acesta este de părere că, atunci când oamenii de afaceri se uită la resursele pe care le au, este important ca ei să înțeleagă ce au și ce nu, ce pot face în business și ce nu, în așa fel încât să se focuseze pe ceea ce pot face foarte bine, ce se leagă de nevoile care se nasc acum în piață și de relevanță. Concret, trebuie să fii relevant pentru clientul tău, altfel nu te va cumpăra. „E un moment în care toată lumea este foarte atentă la achiziții, foarte atentă la mișcări. Dacă nu ești relevant, nu vei mai exista în opțiunile lor”, afirmă el.

În plus, perioada de lockdown a reprezentat și o oportunitate pentru cei care și-ar fi dorit să învețe mai mult, iar timpul necesar studiului nu era suficient. „Primul lucru pe care le-am spus colegilor mei din momentul în care am decis să lucrăm de acasă, în a doua săptămână a lui martie, a fost: folosiți timpul ăsta ca să învățați cât mai mult, să vă pregătiți, pentru că este o oportunitate uriașă”, mai precizează Răzvan Iorgu. El consideră și că cei care se vor pregăti să acționeze altfel decât cei care sunt prea ocupați să își execute planul de business, vor avea mai multe oportunități. „E un moment de schimbare și atunci informația este foarte importantă”, susține directorul general al CBRE.

Deși pandemia a dat de furcă antreprenorilor, a scos la iveală și elemente pozitive precum eficiența lucrului de acasă. Însă, cu toate că oamenii s-au descurcat să lucreze de acasă, iar productivitatea s-a văzut la mai toate companiile, Răzvan Iorgu spune: „Trebuie să fim atenți să nu ratăm interacțiunea dintre oameni. Acolo se produce valoarea. Biroul trebuie să devină un spațiu de inovație și interacțiune, pentru că dacă ne-am înconjura de oameni de valoare și îi ținem la distanță atunci s-ar putea să pierdem interacțiunea. Eu nu cred în asta”.

În urmă cu ceva timp, când România era în stare de urgență, Răzvan Iorgu atenționa antreprenorii vis-a-vis de lucrul de acasă și susținea vehement că fără oameni nu există nici birourile, nici locuințele, iar interacțiunea socială e foarte valoroasă pentru „creativitate și pentru atașamentul oamenilor față de companie”. În plus, compania CBRE nu a fost foarte productivă în aproape cele trei luni de lockdown total.

 

„Ceea ce atrage foarte mult oamenii nu este ideea de a lucra de acasă, ci libertatea de a avea această decizie” -Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România