FacebookTwitterLinkedIn

 

Una dintre cele trei specializări pe care le-a obținut la Cambridge Univeristy a fost aceea de inginer de mediu, deoarece reciclarea și un mediu sustenabil au constituit întotdeauna un punct de interes pentru el. Întâmplător sau nu, acesta este și domeniul Rematholding, societatea fondată de tatăl său, Mihai Sofian. Aceasta a avut anul trecut afaceri de peste 95 de milioane de euro, iar în prezent Sofian senior împarte acționariatul cu concernul german Scholz AG., unul dintre liderii din domeniu.

Vezi aici mai multe despre transferul afacerilor de familie

Andrei Sofian a decis să înceapă devreme ucenicia în firmă, așa că nu a așteptat să termine facultatea pentru a se implica.  În domeniul reciclării a avut o primă experiență într-un internship în Germania, unde s-a ocupat de cercetarea unor metode de îmbunătățire a productivității unor instalații de sortare a aluminiului de  cupru. Dar în fiecare vară se întorcea în București  pentru a lucra la Rematholding, în toate sectoarele de activitate, pornind de la reciclarea metalelor feroase, a celor neferoase si apoi progresând cu reciclarea deșeurilor de mase plastice. A început prin a învăța despre producție, instalații și depozite, iar apoi a continuat cu tradingul. Din iulie anul acesta, când a terminat facultatea, s-a ocupat de investițiile noi ale Rematholding și a participat la diferite conferințe pentru a discuta posibilitatea dezvoltării unor noi afaceri în domeniu. La fel de ușor s-ar fi putut angaja în Marea Britanie în construcții sau banking, domenii pe care le-a studiat de asemenea, dar a preferat să se întoarcă în România pentru familie, prieteni și oportunitățile de dezvoltare a unei cariere. Și pentru că era convins că locul lui e aici.

Andrei Sofian este conștient că transferul de la o generație la alta al unei afaceri de familie reprezintă  un drum anevoios,  în care conflictul dintre generații poate fi greu de surmontat. La fel, trăsăturile de personalitate ale antreprenorilor, instruirea și motivația succesorului. „Dar cel mai dificil mi se pare faptul că trebuie să răspunzi unei anumite așteptări încă de la început”, spune el. Unul dintre cele mai importante mesaje transmise de părinții săi este acela privind  integritatea firmei la toate nivelele.

Vezi aici cuprinsul ediţiei speciale Afaceri de familie