”SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în după-amiaza zilei de 10 iulie 2021, ca urmare a apariţiei unei disfuncționalități în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN”, a anunțat compania.
Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, anunţă compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă.
”Deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, precizează compania.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. În primul trimestru al anului, producţia brută de energie electrică a celor două reactoare a fost de peste 2,88 milioane MWh.
Nuclearelectrica a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 234,465 milioane lei, în creştere cu 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Nuclearelectrica are o capitalizare de 8,23 miliarde lei.