În DTH, Digi a continuat să scadă până la 564.000 de abonați (-8,7%), cu venituri medii pe abonat de 4,8 Euro (-2%), notează Media Expres.
De asemenea, la capitolul internet fix și transmisii de date RCS a avut mai mulți clienți rezidențiali, 2,237 milioane, +8,7%, și clienți de business, 147.000, +20,5%, dar cu veniturile medii pe rezidențial și business în scădere la 4,9 Euro, -2% și, respectiv, 28,5 Euro, -14,4%.
În contrast, pe telefonia mobilă Digi a înregistrat în România o scădere a numărului de clienți, până la 3,367 milioane, -0,4%, dar o creștere a venitului mediu pe abonat, de 4,4 Euro, +10%.
La telefonia fixă Digi avea la jumătatea anului 1,092 milioane de abonați rezidențiali (-6,7%) și 133.000 de clienți business (+1,5%), cu venituri medii pe abonat de 1,3 Euro (0%) și, respectiv, 3,4 Euro (-2,9%).
În România, RCS a avut venituri totale de 333,4 milioane de euro la jumătatea anului 2018, +1,4% față de 2017, cu creșteri de 4% pe televiziunea prin cablu, 4,8% pe internet fix și date, și 14,1% pe telecomunicații mobile și scăderi de venituri pe telefonia fixă, DTH și alte venituri (în principal telefoane mobile, receptoare și decodoare de satelit, publicitatea difuzată pe propriile televiziuni și posturi de radio).
RCS a înregistrat în România un profit de 57,6 milioane de euro din activitățile operaționale, față de 56 de milioane anul trecut, un profit înainte de impozitare de 26,4 milioane de euro față de 36,3 milioane anul trecut și un profit net de 15,3 milioane de euro, față de 31,8 milioane anul trecut.
Rezultatele au fost afectate de pierderile suferite din diferențele de curs valutar, leul fiind mai slab cu 2% față de euro, comparat cu valoarea de la jumătatea anului trecut.
Creșterea veniturilor din România a fost determinată, în principal, de o creștere a veniturilor pe abonat pe telecomunicații mobile, a numărului de abonați pentru internet și date fixe și servicii de televiziune prin cablu, creșterea pe mobil fiind pusă în principal pe seama „mixului de pachete de abonament și a creșterii generale a traficului”.
Pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2018, compania a avut venituri totale de 475,8 milioane de euro (+4,8%), un profit net de 0,5 milioane de euro și EBITDA ajustată de 75,5 milioane de euro.
BUGETELE DE PUBLICITATE LA TELEVIZIUNILE DE FILME ȘI SERIALE