FacebookTwitterLinkedIn

Răzvan Pascu a declarat în cadrul emisiunii ForbesForward că înainte de izbucnirea crizei industria turismului mergea foarte bine, nu doar în România, ci și la nivel mondial. „De exemplu în luna ianuarie lucram pentru niște excursii de revelion pe care voiam să le organizăm, cu destinații exotice, și deja nu mai aveam acces la bilete de avion, prețurile crescuseră, avioanele erau pline și apoi a venit această criză când nu numai că agențiile nu mai vând nimic, dar nici nu își pot trimite oamenii în șomaj tehnic pentru că trebuie să stea la birou și să reprogrameze vacanțele.”

El a menționat că marile companii de linie care se confruntă cu probleme foarte mari vor fi cel mai probabil, salvate de către stat. „Lufthansa a cerut ajutor de stat din partea guvernului, dacă vor fi probleme cu AirFrance sau KLM ele vor fi ajutate de către stat. Marile companii din Golf au o susținere financiară. Companiile low-cost, Ryanair și WizzAir, au bani în cont, l-am văzut pe CNN pe CEO-ul de la WizzAir anunțând că au 1,6 miliarde de dolari în cont, sunt printre puținele companii care au bani și care s-au purtat corect cu clienții în această perioadă, din tot feedback-ul pe care l-am primit.”

Răzvan Pascu a afirmat în cadrul emisiunii ForbesForward că după această criză vom observa o schimbare în comportamentul turistului. „Cel mai probabil anul acesta nu vor mai prefera să aleagă hoteluri mari de genul all inclusive din Turcia unde să se înghesuie cu 1000 de oameni la micul dejun și atunci vor alege alte variante de călătorie. Deja se discută despre posibilitatea ca din trei locuri pe banchetă în avion să vândă maxim două sau să vândă unul singur, se discută și despre călătoriile regionale. Călătoriile cu mașina vor reveni în trend așa cum vor reveni în trend și călătoriile în natură, va fi un trend crescător pe segmentul de auto-rulote și pe călătoriile la munte cu cortul.”

Antreprenorul a adăugat că deși suntem în plină criză el o privește ca pe o oportunitate. „Este o criză care face prăpăd în turism, 90% din hotelurile din România sunt închise 150.000 de oameni din 180.000 din HORECA sunt în șomaj tehnic sau concediați. Singurele hoteluri deschise sunt cele care lucrează cu statul și sunt în carantină, deci situația este dramatică dar este și o oportunitate, pentru că este prima dată când România este la același nivel și cu Tenerife și cu Thailanda și cu toată lumea, în turism. Toți vom porni de la același număr de clienți adică de la 0.”

El a menționat că după această perioadă  România va putea fi promovată ca o destinație turistică altfel, un loc unde poți călători fără să te aglomerezi cu toată lumea. „Cred că pe termen de doi ani de zile aceasta ar trebui să fie strategia României dacă Guvernul ar trata acest lucru ca pe o prioritate, însă din păcate până acum nu am văzut niciun soi de interes. Eu știu că turismul în acest moment înseamnă 1,5% maxim 2% din PIB și dacă te uiți pe statistici probabil că sunt industrii care merită atenție mai multă, dar eu spun mereu că este cea mai fericită industrie din lume și acum ea plânge, iar autorităților din România nu le pasă.”

De asemenea Răzvan Pascu a menționat că oamenii care lucrează în regim sezonier se află într-o situație critică. „Șase luni de zile sunt angajați și apoi șase luni de zile sunt trimiși în șomaj. La 1 aprilie li se termină tuturor perioada de șomaj. Atunci de obicei sunt angajați; sunt zeci de mii de oameni în această situație, lor li s-a terminat șomajul și nu pot fi trimiși în alt șomaj tehnic, deoarece nu se poate din punct de vedere legal și atunci ei nu au venituri.”

Antreprenorul consideră că pe termen scurt și mediu România va avea de câștigat pe segmentul turismului din țară. „Odată cu relaxarea măsurilor impuse de stat oamenii poate vor începe să se gândească la călătorit. După 15 iunie, dacă lucrurile vor reveni la normal, oamenii vor începe să își facă planuri și probabil că hotelurile vor începe să fie mai pline după 1 iulie. Am văzut că oamenii de pe litoral au anunțat un set de măsuri, cred că se va pune mai mult accent pe siguranță decât pe mâncarea și serviciile pe care le primești acolo, oamenii vor fi mai atrași de un hotel despre care știi că dezinfectează locul de joacă al copiilor decât dacă are cel mai bun restaurant.”

În încheiere, el a menționat că este absurd să ne gândim că oamenii nu vor mai călători de acum înainte. „Doar un om care nu a ieșit de prea multe ori din țara lui și din „cușca” lui poate să gândească că oamenii nu vor mai călători, pentru că oamenii au în ADN-ul lor să călătorească, ei fac acest lucru de mii de ani și asta se va întâmpla în continuare, doar că într-un mod diferit.”