FacebookTwitterLinkedIn

Într-un studiu realizat de Mckinsey se arată că pentru România, beneficiile economice potenţiale ale digitalizării ar putea contribui cu 42 de miliarde de euro adiţionale la Produsul Intern Brut până în 2025. Însă, cu toate că internetul este un punct forte în România, la partea de cunoștințe digitale populația nu stă atât de bine. Astfel, Răzvan Atim, General Manager Eastern Europe la UiPath, spune: “Cel mai bine ar fi să investim în educarea populației către a folosi și a învăța cum să folosească calculatorul, măcar basic-ul. Și atunci, poate din ce în ce mai mulți să fie educați și cumva stimulați să folosească online-ul”.

Dar, pentru ca digitalizarea să se întâmple și în România la nivelul la care există în celelalte țări europene, comunicarea între sectorul public și cel privat joacă un rol important.

“Dacă noi translatăm totul în digital atunci lucrurile încep să prindă un contur frumos pentru țară, iar ca efect colateral, dacă noi devenim digital cu un layer de tehnologie deasupra, atunci 100% oamenii din sectorul public vor fi mult mai fericiți. Nimeni nu a avut nicio problemă cu folosirea unui roboțel în procesul acesta. Oamenii au înteles beneficiile”, mai punctează Răzvan Atim.

În plus, acesta consideră că sunt necesare investiții în această direcție, iar continuitatea este primordială în astfel de vremuri pline de incertitudine.

“Vreau să ne gândim la soluții și opțiuni. Esențial e să începem și să avem o continuitate. De acum înainte trebuie să decidem unde e necesar să digitalizăm”, a conchis Răzvan Atim.