Cel puțin 100 de companii din întreaga lume au amânat sau au retras acorduri de finanțare în valoare totală de peste 45 de miliarde de dolari, în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei, care a zdruncinat piețele și a slăbit apetitul investitorilor pe fondul creșterii volatilității și incertitudinii.
De la sfârșitul lunii februarie, perioada în care Rusia a invadat Ucraina, aproximativ 50 de companii și-au oprit planurile de listare la bursă, dintre care 30 plănuiau să fie listate în Statele Unite, inclusiv compania de biotehnologie Bioxytran, compania de media și servicii financiare Crown Equity Holdings și compania farmaceutică Sagimet, relatează Bloomberg.
Potrivit companiei de consultanță EY, aproximativ 320 de tranzacții IPO la nivel mondial au acumulat un total de aproximativ 54 de miliarde de dolari între ianuarie și martie, în scădere cu 51% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pe piața de fuziuni și achiziții, aproximativ 10 tranzacții în valoare de peste 5 miliarde de dolari au fost oprite odată cu agresiunea rusă și, ca urmare, fuziunile și achizițiile globale au scăzut cu 15%, până la 1,02 trilioane de dolari între ianuarie și martie, comparativ cu acum un an, Europa fiind cea mai afectată.
Incertitudinea geopolitică cauzată de invadarea Ucrainei de către Rusia și creșterea ratelor dobânzilor la nivel mondial, pentru a limita agravarea inflației, i-au speriat pe investitori. Indicele de volatilitate Cboe, privit ca un indicator al neliniștii piețelor, a crescut cu peste 30 de puncte de când Rusia a invadat Ucraina și a înregistrat o medie peste 26 de puncte în acest an. Instituțiile financiare, inclusiv Goldman Sachs și JPMorgan, s-au distanțat de piața rusă încă de la război.