Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a avut un impact imediat asupra piețelor financiare internaționale. Prețurile petrolului au crescut accentuat, bursele au înregistrat scăderi semnificative, iar investitorii s-au orientat rapid către active considerate sigure – aurul și dolarul american, potrivit Reuters.
Cotația petrolului Brent a avansat cu 4,5%, la 76,07 dolari pe baril, după ce a atins temporar 82 de dolari. Petrolul american a urcat cu 3,9%, până la 69,59 dolari pe baril. În același timp, aurul s-a apreciat cu 1%, ajungând la 5.327 dolari uncia.
Conflictul se intensifică
Loviturile lansate de Statele Unite și Israel asupra Iranului continuă, iar Teheranul a răspuns cu tiruri de rachete, sporind riscul extinderii conflictului în regiune. Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu pentru Daily Mail că ostilitățile ar putea dura încă patru săptămâni, subliniind ulterior că operațiunile vor continua „până la atingerea obiectivelor americane”.
În a treia zi de confruntări, explozii puternice au fost raportate la Beirut, după ce Israelul a ordonat evacuarea a 50 de sate din sudul Libanului, ca reacție la atacurile Hezbollah cu drone.
Strâmtoarea Ormuz, punct critic pentru piața energetică
Investitorii urmăresc cu atenție evoluția situației din Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din comerțul mondial de petrol transportat pe mare și o proporție similară din gazul natural lichefiat.
Deși ruta nu este oficial blocată, datele de monitorizare arată petroliere care staționează la intrarea în strâmtoare, fie din motive de securitate, fie din cauza dificultăților în obținerea asigurărilor.
Jorge Leon, responsabil pentru analiza geopolitică la Rystad Energy, avertizează că o eventuală blocare a traficului ar însemna oprirea a circa 15 milioane de barili pe zi, cu efecte majore asupra pieței petroliere. În lipsa unor semnale rapide de detensionare, prețurile ar putea continua să crească.
Un șoc prelungit al petrolului ar risca să reactiveze presiunile inflaționiste la nivel global, afectând atât companiile, cât și consumatorii.
Paralele cu criza petrolului din anii ’70
Chiar dacă OPEC+ a anunțat o majorare modestă a producției pentru aprilie, o mare parte din țițeiul suplimentar ar trebui să tranziteze zona aflată acum sub tensiune.
Alan Gelder, analist la Wood Mackenzie, compară situația actuală cu embargoul petrolier din anii 1970, când prețurile au crescut cu 300%. Ajustat la valoarea actuală, acel nivel ar echivala cu aproximativ 90 de dolari pe baril – un prag care, în contextul actual, pare ușor de depășit.
Bursele asiatice și europene, în scădere
În Asia, indicele japonez Nikkei 225 a pierdut 1,4%, companiile aeriene fiind printre cele mai afectate, în condițiile în care Japonia depinde integral de importurile de petrol. Indicele chinez CSI 300 a rămas relativ stabil, însă MSCI Asia-Pacific (fără Japonia) a scăzut cu 1,2%.
În Europa, contractele futures pe EURO STOXX 50 au coborât cu 1,4%, iar cele pe DAX cu 1,3%. Pe Wall Street, futures pe S&P 500 și Nasdaq au înregistrat scăderi de 0,6%.
Dolarul câștigă teren
Pe piața valutară, dolarul american a fost principalul beneficiar al tensiunilor. Statutul SUA de exportator net de energie și atractivitatea titlurilor de stat americane în perioade de incertitudine au susținut moneda americană, în timp ce euro a coborât la 1,1788 dolari.
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani s-a stabilizat la 3,97%, după ce atinsese anterior un minim al ultimelor 11 luni.
Tensiuni suplimentare în Marea Britanie
Pe fundalul volatilității globale, piața britanică este afectată și de intrarea în administrare specială a creditorului ipotecar MFS, cu datorii de aproximativ 2 miliarde de lire. Situația a amplificat temerile din sectorul bancar, într-un moment deja fragil pentru piețele financiare.
Investitorii așteaptă acum o serie de date economice importante din SUA, inclusiv indicatorii ISM din industrie, vânzările cu amănuntul și raportul privind piața muncii, care ar putea influența perspectivele privind politica monetară a Rezervei Federale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.