FacebookTwitterLinkedIn

Rata șomajului a atins 5,7%, înregistrând o creștere de 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă, potrivit cifrelor ajustate sezonier de către Institutul Național de Statistică (INS).

Datele arată că rata șomajului la bărbați a fost cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât la femei în luna ianuarie 2024. Numărul estimat al șomerilor în vârstă de 15-74 ani a ajuns la 472.000 persoane în ianuarie 2024, în creștere atât față de luna anterioară (458.900 persoane), cât și față de aceeași perioadă a anului precedent (453.100 persoane).

Dintre aceștia, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor, înregistrând valori de 6,3% pentru bărbați și 5% pentru femei.

Reprezentanții INS au atras atenția asupra nivelului ridicat al ratei șomajului în rândul tinerilor, în vârstă de 15-24 ani, care a atins 22,1%.

Pentru persoanele adulte, în vârstă de 25-74 ani, rata șomajului a fost estimată la 4,4% în luna ianuarie 2024, cu 3,9% pentru femei și 4,7% pentru bărbați. Numărul șomerilor din această categorie de vârstă reprezenta 72% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna ianuarie 2024.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania