FacebookTwitterLinkedIn

Riscul transmiterii virusului în comunitate este mai mare în week-end pentru că oamenii ies la terase, socializează și nu țin cont de restricții, a declarat Raed Arafat în exclusivitate pentru Digi24.

„Acum sunt zile cruciale, pentru că vedem o creștere a numărului de cazuri. Weekendurile au devenit cu mai mare risc, oamenii se duc la cluburi, la terase. Am văzut poze, se vede clar că sunt mai mulți oameni care nu sunt din aceeași familie așezați la o singură masă. Îmi pare rău, dar vor fi controale în această perioadă”, a spus Raed Arafat.

Dacă înainte procentajul era 2% cazuri confirmate din totalul testelor efectuate, acum s-a ajuns la 3% și au fost zile în care procentajul a urcat chiar până la 5%. Aceeași tendință de creștere se observă și în privința deceselor înregistrate, a mai arătat Raed Arafat, spunând că înainte eram într-o situație mai bună.