Unul dintre cei mai cunoscuți jucători din industria locală a cărnii – grupul Cris-Tim – se află în discuții cu cel mai mare producător de carne de porc de pe piața locală în vedere încheierii unui parteneriat.
Două dintre cele mai recunoscute companii care activează în industria alimentară locală – producătorul de carne de porc Smithfield și grupul Cris-Tim, controlat de familia Timiș, se află din nou la masa discuțiilor în ceea ce privește un potențial parteneriat prin care compania familiei Timiș ar putea intra în portofoliul grupului chinez.
Radu Timiș a confirmat pentru Forbes România că se află în discuții cu reprezentanții Smithfield pe acest subiect, fără să dea însă mai multe detalii.
Acestea nu ar fi primele discuții pe care cele două companii le poartă în vederea încheierii unui parteneriat. De-a lungul timpului, în spațiul public au mai existat zvonuri cu privire la preluarea grupului Cris-Tim de către producătorul de carne de porc Smithfield. Însă, până în acest moment, o astfel de situație nu s-a concretizat. Ba mai mult, la acea vreme, Radu Timiș declara presei că nu are de gând să-și vândă compania pe motiv că vrea să lase business-ul moștenire copiilor.
Grupul chinezesc Smithfield este cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc din România. La finalul lui 2021, compania deținea 47 de ferme, 20.000 de hectare și un efectiv de peste 1,3 milioane de porci comercializați anual.
Grupul Cris-Tim activează în industria locală a cărnii de aproape 30 de ani. Pentru anul fiscal 2020, compania Cristim 2 Prodcom a raportat o cifră de afaceri de peste 677 milioane de lei și a înregistrat un profit net de peste 18,2 milioane de lei. Compania avea la finalul lui 2020 un număr de 1.023 de angajați.