Consumul de carte audio în limba română a crescut în 2023 de trei ori față de anul 2022. Cartea audio este complementară cu cea fizică, nu o înlocuiește, potrivit cofondatorului AudioTribe.
În august 2021, Radu Nicolau lansa AudioTribe.ro, prima platformă care oferea acces instant, printr-o aplicație, la cărți audio în limba română. “Atunci a fost momentul în care putem spune că a început să se formeze o piață de carte audio. Existau edituri care vindeau cărți audio pe CD-uri, dar aveau o distribuție limitată și accesul la multe cărți sau la cărți cu număr mare de pagini era dificil. Putem spune deci că vorbim despre un obicei nou de lectură care încă nu a împlinit trei ani”, a declarat pentru Forbes Radu Nicolau, cofondator și CEO AudioTribe.
De atunci notorietatea și popularitatea cărților digitale a crescut, în special a cărților audio. Radu Nicolau spune că a descoperit astfel că ascultarea audiobook-urilor și lectura cărților tipărite nu se substituie, ci se completează. Consumul de carte audio crește datorită unei nevoi reale. Oamenii vor să citească, dar nu au timp, iar cărțile audio oferă acces instant la mii de opțiuni de lectură.
“Un alt factor important este creșterea consumului de podcasturi în perioada pandemiei, moment în care oamenii s-au familiarizat cu ideea de a asculta idei și voci. Dar cred că cel mai mult fac diferența perioadele de trial fără costuri pentru utilizatori și cărțile pe care le-am oferit gratuit pentru ca oamenii să încerce o nouă practică de lectură. Am subvenționat de la lansare zeci de mii de cărți audio pentru ca ele să fie testate gratuit”, mai spune Radu Nicolau.
Cartea audio este făcută să fie complementară cu cea fizică, nu să o înlocuiască, este de părere creatorul AudioTribe. “Din cercetările noastre de piață, un procent semnificativ de oameni afirmă că le-ar plăcea să citească mai mult, însă nu au suficient timp. Cu toții știm că programul zilnic poate fi copleșitor de cele mai multe ori, fiind pe fugă între job, activități casnice, copii și așa mai departe. Cartea audio se pretează de fiecare dată când nu putem ține o carte fizică în mână. Dacă ești în metrou sau în mașină, blocat în trafic, faci de mâncare, ai ieșit la o alergare în parc, toate aceste momente <<moarte>> sunt ideale pentru a asculta o carte audio”, spune cofondatorul AudioTribe.
Având o bibliotecă digitală de peste 15.000 de cărți în buzunar, pe smartphone sau tabletă, e suficientă conectarea unei perechi de căști sau a unei boxe. Iar experiența care se creează cu vocea naratorului este un câștig în plus.
“E un sentiment intim, relaxant, de deconectare de la realitate și conectare la poveste. Avem în portofoliu cărți narate de oameni extraordinari: Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Florin Piersic jr., Oana Pellea, Victor Rebengiuc – printre multe alte voci de excepție”, precizează Radu Nicolau.
România pe ultimul loc în Europa la consumul de carte
În România este mare nevoie de orice inițiativă menită să susțină și să crească consumul de carte într-un mod sustenabil. O statistică recentă ne plasează pe ultimul loc în Europa la consumul de carte per capita.
Cartea audio are o creștere incredibilă în piețele dezvoltate, double-digit growth chiar, iar România se poate adopta acestui trend. Fiind și un produs de tehnologie într-un model de streaming popularizat de alte platforme cu filme, seriale și muzică, poate să atragă în special generația mai tânără către lectură, asigurând un viitor mai bun în privința introducerii cititului in rutina zilnică a românilor.
În țările vestice, unde cartea audio s-a consolidat ca produs digital de mai mulți ani, ponderea ei a ajuns sa fie în medie între 10% si 20% din totalul pieței. În unele țări, cum ar fi cele nordice, au fost atinse chiar și cote de 40%. “Sperăm ca și în România să putem atinge în următorii 5 ani o cotă de piață de 10% care să stabilească o bază solidă pentru consolidarea acestui segment și să contribuie la creșterea pieței de carte per total”, a precizat Radu Nicolau.
Strategia AudioTribe se bazează pe conținut de calitate, atât din punct de vedere al autorilor cât și al titlurilor aduse în platform și al producției tehnice a cărții audio. “Ne dorim să avem un portofoliu cât mai mare pentru a satisface fiecare preferință a cititorilor, fără să renunțăm la calitate și la relevanță. Pentru atragerea utilizatorilor ne bazăm și pe o perioadă de gratuitate de 7 zile care este menită să ofere șansa celor doritori să experimenteze acest nou format și mod de consum al cărților fără să se simtă constrânși de o plată imediată”, explică Radu Nicolau.
El spune că mereu va exista o reticență față de un obicei nou, iar misiunea sa este să reușească să atragă cât mai mulți utilizatori ca să încerce diferite cărți, diferiți naratori și diferite momente de rutină din viața lor în care pot integra obiceiul lecturii audio. “Ne bazăm și pe cărțile must-read din portofoliul nostru, precum Dune, Urzeala tronurilor, seria de autor Gabor Maté, Fredrik Backman sau Stephen King.
Dune, cel mai bun roman SF al tuturor timpurilor, poate fi ascultat în exclusivitate pe platforma AudioTribe. Primul volum este disponibil în lectura actorului Andi Vasluianu, care spune despre acesta: „Întâmplarea a făcut că eu nici nu citisem Dune. Așezat în cabină, descopeream și eu cartea. Dispăream din lumea asta, intram în lumea aia atât de tare și era atât de frumos, încât nu-mi venea să mă mai opresc. Mi-a plăcut al naibii de mult experiența asta”.
Salvează timpul oamenilor
După recrutarea unui utilizator, pentru a-l păstra, fondatorii AudioTribe se bazează pe o experiență cât mai plăcută, care este o sumă între: cărți noi și relevante, atent selecționate în fiecare săptămână, o platformă tehnologică performantă, cu dotări si funcționalități în linie cu platformele din piețele dezvoltate, suport constant pentru utilizatori și acțiuni de comunicare menite să împrietenească publicul cu lectura audio.
Desprevaloarea adăugată pe care o oferă, Radu Nicolau spune că în primul rând, aplicația salvează timpul oamenilor. “Transformă momente moarte de zi cu zi în timp pentru lectură de calitate. Acces instant la un catalog exclusiv pe care îl urmărim astfel încât să curprindă, în general, cel puțin o jumătate dintre titlurile cele mai ascultate din piața internațională. Și o experiență audio cât mai bună – toate cărțile produse în studiourile proprii sunt la cele mai bune standarde de calitate. Iar prețul pentru utillizator este unul foarte prietenos – abonamentul care oferă acces la catalogul Unlimited, cu mult peste 15.000 de titluri selecționate cu grijă, este de 45 de lei. Un preț foarte accesibil, comparabil cu prețul unei singure cărți sau a unei mese în oraș”, precizează Radu Nicolau.
Apetit pentru SF, fantasy și crime
În materie de cărți ascultate, Radu spune că a observat o înclinație predominantă către segmentul de dezvoltare, cu ramuri de self-help, terapie, business etc. Cărți precum Atomic Habits, de James Clear sau Când corpul spune nu, de Gabor Maté au fost printre cele mai populare din platformă. Acest portofoliu se pretează foarte bine și în zona corporate B2B, unde angajatorul pune preț pe dezvoltarea și progresul echipelor și există obiective interne de learning.
Există un apetit pentru SF, fantasy și crime – Dune este foarte apreciat, la fel și serii ecranizate și foarte populare, precum Urzeala tronurilor și Witcher.
Comportamentul utilizatorilor nu este unul liniar sau standardizat, există mai multe tipologii. “Avem acei ascultători avizi, care sunt aproape zilnic activi în platformă, integrând AudioTribe în rutina lor, avem persoane care ziua ascultă cartea lor SF preferată, iar seara se bucură împreună cu cei mici de povești pentru copii și avem și utilizatori care vânează noutățile și devin activi când descoperă o carte de interes pentru ei. Un lucru interesant pe care l-am observat este că de departe cele mai populare intervale de ascultare sunt dimineața, între orele 8 și 9, și mai apoi în jur de ora 18, adică acele momente ale zilei când oamenii pleacă sau se întorc de la muncă și folosesc acel timp pentru lectură”, explică Radu Nicoalau.
Cât despre indicatorii de performanță, fiind o piață complet nouă, cu un sistem de monetizare unic, e necesar să fie urmăritetot felul de aspecte. “Cei mai importanți KPI sunt numărul de utilizatori noi care se înscriu și procentul de retenție. Există și unii specifici, cum ar fi numărul de ore ascultate într-un anumit interval, media de cărți ascultate per utilizator, cărțile cu cel mai mare procentaj de finalizare, utilizatori care se reîntorc și rata de reactivare etc. În general, există o relație între indicatori și trebuie făcute analize cu mai multe variabile pentru o imagine corectă”, mai spune Radu Nicolau.
Afacerea s-a dezvoltat într-un ritm accelerat. La lansare, în august 2021, AudioTribe avea puțin peste 200 de cărți audio în limba română. Acum are aproape 1000 de cărți audio în limba română, mii de eBook-uri în limba română și zeci de mii de audiobook-uri în limba engleză. Platforma are și o întreagă rețea de studiouri proprii care lucrează constant la capacitate maximă.
“Am atras parteneri de renume, care au crezut în potențialul proiectului, și anume celebrul lanț de librării Cărturești și Grupul Editorial Art, una dintre cele mai mari edituri din România, parteneriate care sunt de mare valoare pentru noi și ne ajută să ne îndeplinim obiectivele. Avem peste 40.000 de utilizatori care au luat contact cu AudioTribe și au încercat acest format, lucru care ne arată ca există deschidere și interes pentru cărțile audio în limba română. Trendul de creștere este foarte dinamic”, mai spune Radu.
Companiile sunt implicate în piața de carte audio,cred în procesul de lifelong learning și investesc în acest sens. Există obiective de learning & development și încheie parteneriate cu AudioTribe, care a dezvoltat un portofoliu de business și dezvoltare personală și pe cel de literatură și ficțiune, care îi ajută pe angajați să se detașeze și să se relaxeze după o zi sau un proiect mai stresant.
“Segmentul corporate B2B reprezintă în acest moment o verticală de dezvoltare importantă pentru business-ul nostru, iar parteneriatele pe care le-am legat până în acest moment ne arată că există interes în creștere din partea companiilor pentru a oferi acest beneficiu angajaților. Noi ne dorim să le susținem în atingerea obiectivelor interne, le oferim comunicare personalizată cu echipele lor, selecții și recomandări speciale, cât și comunicare la nivelul responsabililor din echipele de HR pentru transparență referitoare la activitatea colegilor, fiind cazuri în care utilizatorii cei mai activi sunt recompensați” , declară Radu
Strategia de viitor vizează creșterea portofoliului de cărți, inclusiv producții originale, punând accent pe relevanța conținutului. “Tot din punct de vedere al conținutului, dorim să aducem și noi tipuri de produse audio, cum ar fi podcast-urile dar și bits de meditații și relaxare, segment din care am început deja să adăugăm content. Dorim să oferim utilizatorilor diferite variante din care să aleagă când își doresc un moment de relaxare și evadare, fără să mutăm însă prioritatea de pe carte. Ca funcționalități avem în lucru împărțirea cărților în capitole, fiind o sugestie comună de la utilizatori, diferite acțiuni pentru a face experiența cât mai personalizată pentru fiecare utilizator, cât și îmbunătățirea accesibilității pentru cei cu deficiențe de vedere”, spune Radu Nicoalau.
Există câteva best-practice-uri de la diferite aplicații și servicii de streaming internaționale pe care AudioTribe vrea să le aducă, deoarece sunt lucruri confirmate de testul timpului și care pot contribui la creșterea afacerii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania