FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

Suntem într-o perioadă a revenirii la normalitate, iar pentru noi aceasta este marcată de noi provocări. Pandemia nu a reprezentat pentru nicio secundă un moment de pauză, dimpotrivă, a accelarat business-ul și direcțiile de dezvoltare. În momentul în care am părăsit birourile și s-a oprit interacțiunea directă dintre colegi era clar că vom avea cu toții nevoie de soluții prin care să îmbunătățim colaborarea. Aveam nevoie de un mod de a digitaliza viața de birou. Discuțiile s-au mutat pe zoom dar era mare nevoie de o modalitate mai bună de organizare a muncii. Am știut că Tassis va putea răspunde acestei provocări, iar acesta a fost motivul pentru care am grăbit adăugarea de noi funcționalități aplicației pentru a o putea oferi și altor companii. Acum, la mai bine de un an distanță, adaptăm Tassis la nevoile pieței prin adăugarea de noi funcționalități și servicii potrivite muncii hibrid. Mai mult, pregătim lansarea unei noi modalități de pontaj prin intermediul cartelelor fizice, dar și noi versiuni ale aplicației care să răspundă diferitelor modele de business ale partenerilor noștri.

Certitudini și predictibilitate

Într-adevăr, anul 2020 a fost un an plin de provocări, un an special cu transformări rapide. În aceste condiții, în piața muncii tendințele sunt evidente și sunt o replică a cutremurului din 2020. Munca de la distanță și sistemul hibrid devin noile certitudini – noua și viitoarea normalitate. Consider că anul 2020 a fost un an de adaptare la munca de acasă, iar 2021 o să sedimenteze acest lucru deoarece sunt mulți angajați care își doresc să continue.

Așadar, cred că vom vedea o lume împărțită în două și companii care vor continua cu acest model sau vor introduce prezența obligatorie la birou. Cei care vor funcționa în continuare în sistem de work from home sau chiar hibrid, vor avea nevoie de platforme colaborative, iar noi adaptăm Tassis pe măsură ce piața muncii sau mentalitatea față de muncă evoluează.

Îngrijorări

Consider că în continuare va reprezenta o reală provocare deschiderea unei noi piețe și educarea acesteia. Companiile mari sunt conștiente că au nevoie de o aplicație de pontaj și au implementat deja în cadrul organizațiilor astfel de instrumente. Eforturile noastre merg în direcția companiilor sau echipelor mici care se împart în două categorii. Sunt cei care cunosc astfel de aplicații de pontaj online și managementul eficient al echipelor și proiectelor, dar nu își permit să achiziționezi un astfel de software. Și, cea de-a doua categorie, care nu conștientizează nevoia unei astfel de soluții.

Planuri de business

Ne dorim ca Tassis să continue să simplifice munca a cât mai multor companii și angajaților din cadrul acestora, dar și a freelancerilor interesați de o imagine de ansamblu clară a activității lor. Pentru 2021 estimăm un portofoliu de aproximativ 1000 de clienți care activează în domenii precum: Consultanță, IT, Juridică, Contabilitate, Logistică, Comerț, Industria hotelieră, Firme de Pază, Construcții, Producție, Industria de înfrumusețare, etc.

Vacanță în țară sau străinătate

Da, vom călători cu siguranță vara aceasta. În timpul pandemiei ne-am bucurat să primim un nou membru în familia noastră și plănuim ca vara aceasta să călătorim împreună cu el în România.