După ce publicaţia Wall Street Journal a anunţat că Qualcomm a înaintat o ofertă de preluare a producătorului american de cipuri, acțiunile Intel sunt în creştere.
În debutul şedinţei de vineri a Bursei de la New York, acţiunile Intel au urcat cu peste 10%, apoi la închidere au consemnat un avans de 3,3%, notează Reuters.
De la finalul lui 2023, capitalizarea de piaţă a Intel a scăzut cu peste 50% (aproximativ 122 miliarde de dolari), iar cea a Qualcomm este aproape dublă (aproximativ 188 miliarde de dolari), după ce anul acesta preţul acţiunilor a urcat cu aproximativ o cincime. Vineri, la închiderea şedinţei bursiere, titlurile Qualcomm înregistrau un declin de aproape 3%, după apariţia informaţiilor din Wall Street Journal, informează și Agerpres.
Reprezentanţii Intel nu au făcut comentarii privind informaţiile apărute în Wall Street Journal. Compania se confruntă cu pierderi masive şi a lansat un plan de reducere a costurilor anul acesta. Fostul lider din industrie nu este practic implicat pe segmentul smartphone-urilor şi nu poate concura rivala Nvidia pentru cipurile folosite în inteligenţa artificială (AI). În plus, Intel este afectat de presiunile de pe piaţa PC-urilor.
Săptămâna aceasta, compania a anunţat că va amâna cu aproximativ doi ani construcţia unităţii de producere a cipurilor din oraşul german Magdeburg, costul proiectului fiind estimat la miliarde de dolari. De asemenea, proiectul Intel din Polonia a fost amânat, iar compania îşi vinde proprietăţile imobiliare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.