FacebookTwitterLinkedIn

Într-o conferință de presă la Casa Albă, președintele american a afirmat că se așteaptă să se întâlnească cu omologul rus în “în termen de două săptămâni”, potrivit CNN. Însă până la acel moment, liderii au avut deja un apel telefonic recent, despre care Iuri Ușakov, unul din consilierii lui Vladimir Putin, a spus că a avut loc la inițiativa liderului rus, că a durat aproape două ore și că “a fost informativ și extrem de sincer”, citează Reuters.

Potrivit acestei surse, președintele rus i-a spus omologului american că armata rusă are inițiativa strategică de-a lungul liniei frontului și posibila furnizare de rachete americane Tomahawk către armata ucraineană “… nu ar schimba situația de pe câmpul de luptă, dar va provoca daune semnificative relației dintre țările noastre, ca să nu mai vorbim de perspectivele unei rezolvări pașnice”.

Potrivit spuselor lui Ușakov, Trump a fost cel care a propus Budapesta ca potențială locație pentru un nou summit, iar Putin a fost imediat de acord. De la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a afirmat că “preşedintele Trump consideră că este încă posibil să îi aducă la aceeaşi masă pe Putin şi pe Zelenskyi”.

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a salutat nominalizarea Budapestei drept posibilă locație pentru un nou summit Trump – Putin, potrivit Reuters.

Volodimir Zelenskyi, care a aterizat aseară la Washington, D.C., iar astăzi va fi primit de Donald Trump, a scris pe rețeaua X că “Rusia se grăbește să reia dialogul, de când a auzit de Tomahawk”.

Întâlnirea cu liderul ucrainean și conversația cu liderul rus vin în contextul discuțiilor despre posibilitatea ca Trump să aprobe trimiterea rachetelor Tomahawk în Ucraina, acestea fiind capabile să lovească adânc în interiorul Rusiei. Drept reacție, Kremlinul a sugerat că va răspunde nuclear, în cazul în care Rusia va fi atacată cu Tomahawk.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.