FacebookTwitterLinkedIn

Asociația Ivan Patzaichin- Mila 23 creează pachete de ecoturism pentru companiile care vor să ofere publicului lor o experiență activă, în mijlocul naturii. Activitățile sunt autentice și implică localnicii: trasee/concursuri de canotcă, traseu culinar, birdwatching, pescaturism.

1. De ce antreprenoriat social? De ce ati ales sa puneti bazele unei afaceri sociale?

Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” a fost înfiinţată pentru a promova și proteja identitatea culturală şi naturală în zona Deltei Dunării, pentru a readuce în actualitate relația om-natură, dintr-o perspectivă economică sustenabilă și reciproc avantajoasă.

Pentru aceasta, am inițiat programe de antreprenoriat social concepute pentru a susține, cu know how şi investiţii, zonele subdezvoltate din Delta Dunării şi din parcurile naturale din ţară, aceste proiecte servind drept modele pentru un antreprenoriat social de succes.

Proiectele sunt dezvoltate în beneficiul localnicilor, dar mai ales împreună cu ei, pentru că ne-am ferit să fim „încă unii care vin cu idei parașutate de la București”. Programele noastre au o componentă educativă puternică, se bazează pe natură și tradiții, punând însă în acest context noțiuni moderne, precum ecoturismul, turismul cultural, turismul responsabil și turismul lent.

Aplicate cu creativitate, acestea pot activa avantajele competitive ale României: capitalul natural, diversitatea peisajelor și biodiversitatea, varietatea formelor de relief, autenticitatea și elemente specifice de cultură, cum ar fi tradițiile sau gastronomia tradițională.

2. Cum a inceput povestea business-ului vostru social? Ce provocari ati intampinat?

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în anul 2010 la inițiativa lui Ivan Patzaichin, din dragoste pentru Deltă și oamenii ei. Căutam modalități de a promova proiecte de dezvoltare locală. Asociaţia a preluat numele satului natal al lui Ivan Patzaichin, care și-a dorit să poată da înapoi Deltei şi oamenilor de acolo câte ceva din ce a primit el din locul de baștină, și să atragă atenţia asupra tradiţiilor şi naturii spectaculoase din zonă.

Pentru a pune în practică aceste idei, Asociația a lansat, în anul 2011, mişcarea Rowmania, odată cu prezentarea unui nou model de barcă cu un design unic – canotca. Acest tip de ambarcațiune este un hibrid între canoe și lotca pescărească, fiind proiectată pentru a deveni un fel de “bicicletă a apelor”, ușoară și usor de manevrat, ce păstrează, totuși, elementele de cultură meșteșugărească ale locului. A fost o adevărată provocare să găsim un marangoz, adică un meșteșugar în arta construcției bărcilor, care să ne ajute la realizarea canotcii, dat fiind faptul că acest meșteșug local tradițional, ca și multe altele, s-a pierdut, fiind perceput de către localnici drept o meserie fără viitor.

Ne-am lovit de asemenea, de multe ori, și de un grad mare de neîncredere la nivel local, transpus într-o slabă disponibilitate de colaborare între diverși stakeholderi locali. În acest tip de business, parteneriatul este esențial, însă cultura parteneriatului este încă la inceput. Există însă tendința, manifestată de mai mulți operatori, să adopte un model de business all inclusive.

Cea mai mare provocare pentru noi a fost să convingem oamenii locului că pentru o ofertă integrată este nevoie de o colaborare mai puternică între aceștia, în care fiecare membru al comunității contribuie cu un serviciu pentru client.

3. Ce rezultate ati inregistrat pana acum? (Vanzari, impact social, etc)

În ultimii ani, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” și partenerii săi au investit în realizarea mai multor proiecte de ecoturism, pe care noi îl vedem ca un adevărat motor de dezvoltare locală și, mai ales, de dezvoltare a resursei umane locale.

Ne-am concentrat pe construcția unei platforme ce combina infrastructura materială cu cea imaterială (rețele de cunoaștere, învățare și parteneriat), fideli principiului că dezvoltarea unei zone trebuie să fie realizată de locuitorii săi.

Am înființat Compania de Turism Lent, un start-up prin intermediul căruia sprijinim și comercializăm produsele și serviciile de ecoturism dezvoltate împreună cu localnicii:

  • Am dezvoltat primele trasee de vâslit în canotcă, cu plecare de la Centrul de Ecoturism Rowmania – Crișan
  • Am dezvoltat primul traseu de pescaturism din România, la Mila 23, în Delta Dunării.

Pescaturismul propune turiștilor o experiență unică, de a petrece o zi din viața unor pescari autentici, alături de aceștia, într-un cadrul unui tur special, parcurs cu lotci special construite pentru turism, după modelul vechilor bărci pescărești. Timp de 3 ore, turiștii însoțesc pescarii în traseul lor zilnic printre vârșe și vintire, gătind apoi împreună o parte din peștele colectat.

  • Primul Sanctuar al Păsărilor din România, la Caraorman, în Delta Dunării.

Împreună cu Societatea Ornitologică din România am pus bazele unei infrastructuri de birdwatching într-o fostă incintă piscicolă în care păsările și-au facut obiceiul de a se adăposti. Aici au fost montate observatoare ornitologice, platforme de cuibărit și hide-uri pentru fotografi, precum și un spațiu de campare utilat, și se organizează tururi de vizitare, cu ghizi biologi.

  • Turul gastronomic “Pește ca la Mila 23” – promovarea gastronomiei locale în gospodării tradiționale pescărești. Traseul culinar include și vizitarea Muzeului Campionilor din Mila 23, care prezintă palmaresul a 25 de campioni olimpici, mondiali sau europeni la kayak-canoe ce provin dintr-o singură comună, lucru probabil unic în Europa.

Toate acestea reprezintă, pentru locuitorii Deltei, acces la produse și servicii noi și inovative, care pot reprezenta surse de venit, pentru că sunt activități economice cu o eficiență sporită. De exemplu, valorificarea peștelui prin pescaturism este mult mai lucrativă decât prin pescuit și comercializare la cherhana. Practic, oamenii locului au ocazia să iși transforme tradițiile, meșteșugurile sau chiar activitățile lor de zi cu zi în activități generatoare de venit.

4. Prin ce va diferentiati de alte business-uri din acelasi segment? De ce ar trebui ca o companie sa colaboreze cu voi?

Prin programele create împreună cu comunitatea locală, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 aduce un plus de valoare serviciilor turistice și ofertei de agrement existente în acest moment in Delta Dunării, facilitând o experiență activă și autentică.

Promovăm ecoturismul, concept relativ nou în România, o formă de turism responsabil, făcut cu respect față de natura și față de traditiile locului, pe care le valorificăm într-un mod sustenabil. Serviciile oferite sunt inedite și diversificate, unele dintre ele în premieră în România: pescaturism, traseu culinar, plimbări și concursuri de canotcă, birdwatching ș.a.

Oferim astfel turiștilor și călătorilor în Deltă șansa de a observa și experimenta tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile locale, dar și de a testa gastronomia locului, chiar în mijlocul naturii.

Suntem interesați de crearea unui ecosistem de dezvoltare a turismului in Deltă, bazat pe colaborare și respect pentru cultura locală și localnici, asumându-ne rolul de facilitator și promotor al principiului colaborativ. Prin aceasta, dorim să facem tranziția de la turismul bazat pe servicii la cel bazat pe experiență, un trend puternic la nivel global.

Ca rezultat, a crescut foarte mult cererea pentru această formă de turism, reflectat și în creșterea cu 20% a turismului din Delta Dunării în ultimul an.