FacebookTwitterLinkedIn

Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor au anunțat că lucrează la o moțiune de cenzură comună împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, fără a exista, în acest moment, discuții privind o eventuală guvernare comună. Votul ar putea avea loc la începutul lunii mai.

Anunțul a fost făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, care au precizat că se ocupă de „partea tehnică” a redactării documentului. Potrivit acestora, detaliile politice vor fi prezentate ulterior de liderii celor două partide.

„Deocamdată ne aflăm în fața acestui demers”, a declarat Neacșu, subliniind că PSD va lua o decizie finală în ședința conducerii programată pentru ora 14:00.

Peiu a afirmat că moțiunea este în faza de redactare și ar putea fi depusă în Parlament pentru dezbatere la începutul lunii mai. Cei doi au făcut apel la parlamentari să susțină inițiativa prin semnătură și vot.

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul este pregătit să depună moțiunea „chiar și mâine”, dacă se strâng cele 233 de semnături necesare pentru demiterea Guvernului.

„Dacă totul merge conform planului, în 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan. Acest guvern nu mai are susținere populară”, a spus Simion, lansând un apel către parlamentari „indiferent de coloratura politică”.

Acesta a subliniat însă că moțiunea nu va fi depusă în lipsa unui număr de semnături egal cu cel al voturilor necesare pentru adoptare.

Reprezentanții PSD și AUR au insistat că, până în prezent, nu au existat discuții privind formarea unei majorități comune sau a unui viitor guvern.

„Nu s-a discutat absolut nimic despre o viitoare guvernare”, au declarat cei doi, adăugând că, din informațiile lor, nici liderii partidelor nu au inițiat astfel de demersuri.

Anunțul vine în contextul în care liderii fostei coaliții se află la Palatul Cotroceni, unde poartă discuții cu președintele Nicușor Dan pe teme precum PNRR și programul SAFE.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.