FacebookTwitterLinkedIn

Partidul Social Democrat cere Guvernului adoptarea de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, pe care le consideră esențiale pentru continuarea guvernării și pentru protejarea populației afectate de măsurile de austeritate.

Social-democrații susțin că aprobarea celor două pachete este „absolut obligatorie, nu negociabilă”, în contextul creșterii costului vieții și al impactului resimțit de categoriile vulnerabile.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat că România a ajuns la „limita de suportabilitate” și a cerut stoparea disputelor politice din coaliție.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat Sorin Grindeanu.

Impact bugetar de 3,39 miliarde de lei

Potrivit PSD, pachetele propuse au un impact bugetar total estimat la 3,39 miliarde de lei și ar viza peste cinci milioane de beneficiari. Pachetul de relansare economică are ca obiectiv menținerea locurilor de muncă și sprijinirea firmelor românești, în timp ce pachetul de solidaritate urmărește protejarea persoanelor afectate de măsurile de austeritate.

Pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie, pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane:

  • 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei;
  • 800 de lei pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;
  • 600 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.

De asemenea, social-democrații solicită introducerea unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, „pe modelul celei din energie”.

PSD respinge orice reducere a bugetului Educației, argumentând că tăierile bugetare din 2025 „au provocat deja probleme majore” în sistemul de învățământ.

Solicitările PSD vin pe fondul tensiunilor tot mai evidente din interiorul coaliției PSD–PNL–USR–UDMR. Partidul a condiționat sprijinul pentru reducerea cheltuielilor din administrația publică de includerea pachetelor economice în bugetul de stat pentru 2026.

În replică, premierul Ilie Bolojan a cerut respectarea protocolului coaliției și a avertizat că disputele publice afectează stabilitatea guvernamentală și încrederea investitorilor. Președintele României, Nicușor Dan, a intervenit ca mediator, afirmând că, în pofida tensiunilor, coaliția își continuă activitatea și că nu există, în acest moment, o alternativă viabilă la actuala formulă de guvernare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.