Aproximativ 1.000 de protestatari au blocat ieri un pod în centrul Budapestei ca reacție la o moțiune dezbătută în parlament, la propunerea prim-ministrului maghiar Viktor Orban, de a crește taxele pentru sute de mii de firme mici.
Naționalistul Orban este în fața celei mai mari provocări de când a preluat puterea în 2010, într-un context în care inflația a atins cel mai mare nivel din ultimele doua decade, iar forintul a căzut la nivel record, iar fondurile așteptate de la Uniunea Europeană sunt amânate.
Protestatarii au blocat podul din centrul Budapestei timp de aproape trei ore, înghețând traficul principalei artere a orașului și strigând “retrageți taxa”, înconjurați de forțe ale poliției care le ordonau să plece, potrivit Reuters.
Aceasta este cea mai mare manifestare de neliniște de când Orban a fost reales în luna aprilie. Poliția a spus că protestatarii au blocat de asemenea și alte linii ale mijloacelor de transport din zonă, până la podul Chain Bridge, care are o bine-cunoscută istorie, și care este închis de asemenea pentru lucrări de reparație.
“Dacă vor implementa taxele mai mari,” a spus Katalin Karolyi (52), cadru medical, prezent la protest, care are și o companie mică de consultanță, “… aceasta va pune în pericol traiul de zi cu zi al întregii mele familii.”
Guvernul lui Orban a trimis luni în parlament amendamentele la aceasta inițiativă care restrâng drastic eligibilitatea pentru un regim de taxare simplificat, la care au aderat multe firme mici datorită costurilor mici de administrare și a nivelului redus de taxare. Cu toate acestea, guvernul spune că sistemul a fost abuzat de unele afaceri care au forțat muncitorii să intre în aceste scheme pentru a micșora propriile costuri, facilitând o formă de angajare ascunsă. Partidul de opoziție a făcut apel la Orban să retragă legislația.
Noile reguli de taxare sunt planificate să intre în vigoare în luna septembrie, iar acum așteaptă aprobarea parlamentului. Odată implementată, taxa ar trebui să colecteze deja anul acesta la bugetul de stat 237 miliarde de forinți ($572 milioane).