Travel |
|
Proprietarul British Airways, IAG, va reduce mai multe zboruri în următoarele trei luni
International Airlines Group (IAG), care gestionează și Aer Lingus și Iberia, a declarat că restricțiile de carantină vor determina o scădere a capacității cu 60%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. De asemenea, grupul a anunțat că a va fi o „recuperare întârziată” și nu se așteptă ca afacerea să revină la nivelurile din 2019, până în anul 2023.
Conform BBC, operatorii spun că politica britanică de carantină pentru călătorii – care impune vizitatorilor din țările cu risc ridicat să se izoleze la întoarcere – afectează cererea și își doresc ca guvernul să sprijine mai mult testarea virusului în aeroporturi.
Cu toate acestea, săptămâna trecută prim-ministrul britanic a avertizat că testarea pe aeroporturi ar putea da un „fals sentiment de securitate”.
IAG a anunțat joi că va solicita acționarilor circa 2,7 miliarde de euro pentru a-și consolida finanțele. Compania a declarat că banii vor fi folosiți pentru a reduce datoriile și pentru a le ajuta să reziste în fața unei recesiuni prelungite.
În cadrul strângerii de fonduri, investitorii existenți vor cumpăra acțiuni noi la un preț foarte redus – cu 36% sub prețul de închidere de miercuri.
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii