FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit unei analize Mercer, companie de consultanță în resurse umane, angajatorii sunt din ce în ce mai puțin dispuși să promoveze angajații. Dacă în 2023, organizațiile și-au promovat 10,3% din forța de muncă, în 2024, acestea intenţionează să promoveze doar 8% dintre angajaţi. 

Cu toate acestea, creșterea salariului de bază pe care o plănuiesc pentru o promovare cu un singur nivel este similară cu anul trecut. Organizațiile economisesc prin faptul că sunt mai selective și promovează mai puțini angajați.

Petru Păcuraru, specialist în leadership și resurse umane și fondator HPDI propune cinci abilități de care un angajat are nevoie pentru a fi promovat.

Responsabilitatea – ca și consecință a hotărârii și disciplinei în ceea ce vrem să obținem este importantă. “Vei fi responsabil de ceea ce te motivează peste măsură, iar motivația vine din mediul exterior, colegi, statut, beneficii, dar mai ales din interior, cât de hotărât ești să faci acel lucru. Așadar vei fi responsabil de rezultatele care sunt importante pentru tine”, spune Petru Păcuraru.

Abilitatea de a te face auzit sau văzut este importantă, pentru că oamenii sunt atât de buni pe cât îi văd ceilalți, iar ideea cum că cei mai buni nu au nevoie să comunice, că rezultatele vorbesc pentru ei, este doar o glumă. “În realitate, suntem ființe sociale, iar rezultatele totdeauna vor fi filtrate în funcție de relațiile pe care le avem cu cei din jurul nostru”, susține Petru Păcuraru.

Capacitatea de a lucra în echipă contribuie la succes, pentru că acesta este un joc de echipă, pe orice palier. “Nu crede că succesul îți aparține doar ție, pentru că rezultatele bune din prezent sunt datorate oamenilor care te-au ajutat să devii cine ești astăzi. Aceeași regulă se aplică și în carieră, cu cât joci mai bine în echipă, cu atât ai mai multe șanse să construiești echipe la rândul tău. Cum poți să îți crești abilitatea de a lucra în echipă? Răspunsul stă în întrebare, mai exact implicarea tuturor celorlalți în ceea ce faci”, mai spune Petru Păcuraru. Cei care știu să ceară și să ofere ajutorul sunt cei cu care toți ceilalți vor să lucreze și cei care ajung, în cele din urmă, manageri foarte buni.

Gândirea critică este a patra abilitate, pentru că în deciziile zilnice e indicat să ieșim de pe pilot automat, să nu ținem cont neapărat de precedent și să găsim soluții mai bune. Nu din prima, nu mereu, nu fără întârzieri, dar încercând alte feluri de a face ceea ce facem urmărind criteriile obiective de îndeplinire a sarcinii. “Cum îți crești nivelul de gândire critică? Nejudecându-te prea aspru pentru încercări și încercând să corectezi ceea ce nu a mers atât de bine. Poate părea contraintuitiv la început, pentru că tindem să repetăm ceea ce a funcționat, însă tocmai aceasta înseamnă gândirea critică: să renunțăm la setările noastre pentru alte rezultate mai bune”, explică specialistul în leadership și resurse umane.

Sinceritatea este a cincea abilitate și ea începe de la fiecare dintre noi, mai precis, de la motivele pentru care ne dorim promovarea. “Să fii sincer cu tine în a-ți argumenta următorul pas în carieră îți aduce hotărâre, motivație, dar și claritate a ceea ce înseamnă acest pas. Iar oamenii hotărâți au un magnetism incredibil în a-i trage pe ceilalți după ei. Cum poți deveni mai sincer cu tine și cu ceilalți? Antrenamentul zilnic e soluția, iar în acest caz, sinceritatea merge mână în mână cu curajul: curajul de a spune ce crezi fără să vrei să faci rău, curajul de a încerca ceva nou, curajul de a-i spune șefului tău că vrei o promovare, curajul de a accepta că nu îți ies toate așa cum vrei”, concluzionează Petru Păcuraru.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.