FacebookTwitterLinkedIn

Young Blood 3.0 va putea fi vizitată în Promenada Mall timp de două luni.

În perioada 19 septembrie – 17 noiembrie, în centrul comercial vor fi expuse lucrări contemporane, de la pictură și ceramică, la sculptură, fotografie și instalații de artă.

Lucrările artistelor născute după 1980, prezente în expoziția Noului val, explorează cele mai surprinzătoare subiecte, teme de interes și tendințe ce conturează starea artei de astăzi.

Evenimentul marchează o premieră, reunind pentru prima dată noul val de artiste contemporane: de la Mileniali până la reprezentantele Generației Z. Ideea de a găzdui o parte dintre lucrările prezentate în cadrul Young Blood 3.0 – Noul val de artiste contemporane a venit ca urmare a parteneriatului dintre Promenada Mall și Art Safari, cel mai mare organizator de expoziții de artă din Europa de Est.

Artistele Young Blood 3.0 – Noul val de artiste contemporane sunt absolvente ale diferitelor centre universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Bacău, Baia-Mare, Arad și Brașov. Lucrările abordează tematic, intimitatea, memoria, mediul înconjurător ca spațiu comun, lumi utopice și narațiuni distopice, mediul digital și confluența dintre artă și tehnologie, precum și obiectul estetic în epoca actuală.

Promenada găzduiește peste 150 de magazine, printre care se numără branduri premium precum Coccinelle, LIU JO, GUESS, Musette, Intimissimi, Kultho, Bijuteria Teilor, grupuri de renume ca Inditex, cu brandurile Massimo Dutti, Oysho, ZARA, ZARA HOME, Bershka și Stradivarius, Peek & Cloppenburg, Lunet, Murmur, în exclusivitate în România, Chic Chic Urban Fashion, magazine pentru copii, de sport, frumusețe și timp liber.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.