FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de TVA de la 19% la 21% din 1 august.

Proiectul Ministerul Transporturilor: „Măsurile referitoare la majorarea cotei TVA de la 19% la 21% prevăzute la art. II pct. 42 din Legea nr. 141/ 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare au ca efect o serie de majorări de tarife atât pentru produse, cât şi pentru serviciile care sunt necesare desfăşurării activităţii de transport feroviar de călători, ce vor genera creşteri semnificative ale cheltuielilor de exploatare.

Modificarea tarifelor este necesară pentru a nu diminua volumul de activitate actual, având în vedere necesitatea menţinerii serviciului de transport feroviar derulat la nivel naţional şi importanţa asigurării transportului de persoane din toate categoriile sociale, fără a fi afectată nevoia de transport şi gradul de mobilitate a acestora”, conform Agerpres.

Astfel, tariful unic pentru o călătorie pe distanţa Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă va rămâne 6 lei, tariful unic pentru un abonament pe cinci zile pe aceeaşi distanţă va fi 43,5 lei, pentru un abonament de 14 zile – 90,5 lei, iar pentru un abonament lunar – 128,5 lei.

Pentru o călătorie cu trenurile Intercity, în funcţie de distanţa parcursă, tarifele pleacă de la 18 lei (clasa I) sau 12,5 lei (clasa a II-a), pe o distanţă de până la 10 kilometri. Pentru distanţe între 161 şi 180 km, preţurile propuse sunt de 106,5 lei (clasa I) şi 71,5 lei (clasa a II-a), între 351 km şi 400 km – 187,5 lei (clasa I) şi 121 lei (clasa a II-a) iar între 901 şi 1000 km – 309 lei (clasa I) şi 212,5 (clasa a II-a).

Tarifele pentru o călătorie cu trenurile Interregio pornesc de la 14,50 lei (clasa I) şi 11 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 1 şi 10 km, şi ajung la 92,50 lei (clasa I) şi 62,50 lei (clasa a II-a), pentru distanţe între 161 şi 180 km, 163 lei (clasa I) şi 105 lei (clasa a II-a) între 351 km şi 400 km şi între 268,5 lei (clasa I) şi 185 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 901 şi 1000 km.

Pentru o călătorie cu trenurile din categoria Regio, exemple de tarife sunt: 6 lei (clasa I) şi 5 lei (clasa a II-a) pentru distanţe de 1 – 10 km, 52,5 lei (clasa I) şi 33,5 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 161 şi 180 km şi 101,5 lei (clasa I) şi 64 lei (clasa a II-a) între 351 km şi 400 km.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.