Bulbii irisului negru conțin o cantitate mare de zahăr, apropiată din punct de vedere al concentrației cu cea din plantele clasice, cum ar fi ștevia, sfecla sau trestia de zahăr.
Potrivit cercetătorilor români, irisul negru, alături de alte varietăți cultivate la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice (BRGVLFPA), face obiectul unor analize, ca urmare a faptului că bulbii irisului negru conțin o cantitate mare de zahăr, apropiată din punct de vedere al concentrației cu cea din plantele clasice, precum ștevia, sfecla sau trestia de zahăr.
În România, irișii nu au făcut obiectul unor studii amănunțite, cu toate că planta are un potențial ridicat în domeniul alimentar.
„Irisul de zahăr sau irisul dulce denumit popular este o plantă din care se extrage o substanță dulce, ce poate înlocui zahărul. Din păcate, el a fost foarte puțin studiat în România, în anii ’80, atunci s-a încercat o alternativă la zahăr, luându-se în studiu mai multe plante, printre care și irisul dulce. După cum știți, zahărul se extrage din plante, fie că vorbim de sfecla de zahăr, trestia de zahăr, dar cred că mai sunt și alte plante care le pot înlocui pe cele consacrate. Vorbim despre topinambur, unde avem patru soiuri omologate și urmează cel de-al cincilea, la care se adaugă și alte plante, cum ar fi irisul dulce, lemnul dulce sau ștevia aclimatizată aici la Banca de Resurse”, a precizat directorul BRGVLFPA, Costel Vânătoru.
Zahărul din iris este extras din rădăcinile plantei, iar concentrația poate varia de la un soi la altul. Cu sprijinul mai multor universități din țară, Banca de Resurse Genetice Vegetale își propune să stabilească pentru fiecare varietate în parte concentrația de substanțe din care se poate produce zahărul.
„Irisul dulce este apreciat pentru concentrația sa dulce la nivelul tuberculilor, rădăcinilor tuberizate. Acum încercăm să le punem la punct, avem mai multe varietăți de iris, vedem care dintre acestea are cea mai mare concentrație și în același timp să vedem potențialul de producție, pentru că irisul este o plantă perenă și trebuie să aflăm cum putem introduce în cultură această plantă, pentru această direcție de utilizare. Din punct de vedere al concentrației de zahăr, irisul este aproape de plantele clasice, fie că vorbim de sfeclă sau trestie de zahăr și speram că într-un proiect la care lucrăm cu colegii noștri de la Universitatea Dunărea de Jos și cei de la Universitatea București să cunoaștem mai bine compoziția biochimică a acestei plante”, a precizat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale.
Una dintre speciile rare, dar productive de la care cercetătorii se așteaptă să obțină rezultate de excepție este irisul negru. În viitorul nu foarte îndepărtat, conducerea instituției speră ca specialiștii să poată să analizeze florile și din perspectiva mirosurilor, cu ajutorul unui gaz cromatograf.