FacebookTwitterLinkedIn

Peste 4.000 de elevi şi 160 de cadre didactice din România, Spania, Turcia şi Macedonia de Nord vor participa, timp de trei ani, la proiectul european ECO-BRIDGE, care urmăreşte dezvoltarea colaborării, empatiei şi implicării civice în şcoli.

Proiectul are o valoare totală de 400.000 de euro şi se va desfăşura în perioada 1 octombrie 2026 – 30 septembrie 2029.

Iniţiativa reuneşte 12 parteneri, respectiv patru autorităţi educaţionale regionale şi opt unităţi de învăţământ. Din România participă Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” şi Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea. Coordonarea europeană este asigurată de Direcţia Generală de Educaţie din Regiunea Murcia, Spania, iar finanţarea provine de la Uniunea Europeană, prin Agenţia Naţională Spaniolă (SEPIE).

Elevii vor învăţa să identifice problemele comunităţii şi să găsească soluţii

ECO-BRIDGE îşi propune să apropie şcoala de comunitate, implicând elevii în identificarea şi găsirea unor soluţii pentru probleme de mediu, sociale şi de sustenabilitate. Proiectul vizează şi prevenirea bullyingului, dezvoltarea empatiei, gestionarea conflictelor, gândirea critică şi utilizarea responsabilă a tehnologiei digitale.

Peste 160 de profesori, mentori şi lideri şcolari vor participa la cursuri de formare, ateliere şi activităţi de predare colaborativă internaţională. În paralel, copiii şi tinerii cu vârste între 2 şi 19 ani vor lua parte la activităţi educaţionale, schimburi virtuale şi proiecte derulate în comunităţile lor.

În România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor va coordona implementarea regională şi va contribui la elaborarea Manualului Metodologic ECO-BRIDGE, care va include resurse educaţionale şi modele de lecţii dedicate dezvoltării empatiei şi comunicării nonviolente. Cele două şcoli din Oradea vor testa metodologia, iar profesorii şi elevii vor putea participa la mobilităţi internaţionale de studiu.