Telespectatorii Televiziunii Publice vor putea urmări, din nou, emisiunea Starea Nației la TVR 1, începând din 19 martie, în fiecare joi, de la ora 20:00.
Dragoș Pătraru revine pe micul ecran cu emisiunea care a înregistrat performanțe de audiență la TVR în perioadele în care a mai fost prezentă în oferta Televiziunii Publice, 2014-2016, respectiv 2017-2018.
Această colaborare implică zero costuri din partea TVR, echipa Starea Nației urmând să pună la dispoziția Televiziunii Române, cu titlu gratuit, în fiecare săptămână, câte o ediție a emisiunii. Producția va fi disponibilă la TVR exclusiv on air.
Prin această colaborare cu Starea Nației, Televiziunea Română are ca obiectiv promovarea conținutului relevant în grila postului TVR 1, după Telejurnalul orei 19.00, într-o producție bine documentată, menită să îi ajute pe oameni să ia decizii în cunoștință de cauză, sancționând abuzul de putere și derapajele de la democrație.
Astfel, cunoscutul om de televiziune Dragoș Pătraru se va reîntâlni cu telespectatorii TVR pentru a face o analiză a principalelor evenimente ale săptămânii în aceeași cheie care a făcut Starea Nației unul dintre cele mai puternice branduri media din țara noastră.
Dragoș Pătraru și-a exprimat disponibilitatea de a participa, pe viitor, și la alte proiecte editoriale marca TVR.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.