Programul „Rabla” 2026 continuă să fie unul dintre principalele instrumente prin care statul sprijină reînnoirea parcului auto din România, autoritățile anunțând un buget majorat și păstrarea valorii voucherelor acordate pentru achiziția de vehicule noi.
Potrivit Ministerului Mediului, programul beneficiază în acest an de un buget de 300 de milioane de lei, în creștere față de cei 200 de milioane de lei alocați în anul anterior. Oficialii spun că majorarea are rolul de a accelera implementarea schemei de finanțare și de a încuraja tranziția către vehicule mai puțin poluante.
„Am propus păstrarea valorii voucherelor la nivelul de anul trecut, astfel încât să nu mai fie nevoie să fie modificată platforma și să se prelungească perioada de implementare a acestui proiect”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Conform ghidului programului, publicat de autorități, sunt eligibile autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau în state parte la Tratatul mediteranean. Schema de finanțare păstrează structura din anii anteriori, cu sprijin diferențiat în funcție de tipul de motorizare.
Astfel, ecotichetele pot ajunge până la 18.500 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie pe bază de hidrogen. Pentru mașinile plug-in hybrid sau motocicletele electrice, valoarea sprijinului este de 15.000 de lei. Vehiculele hibride beneficiază de 12.000 de lei, iar pentru autoturismele cu motoare termice, inclusiv GPL sau GNC, voucherul este de 10.000 de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.